Cu ocazia vizitei oficiale de două zile a președintelui chinez Xi Jinping, Emmanuel Macron a făcut apel în cadrul unei prime întâlniri la Paris la "coordonare" cu Beijingul privind "crizele majore" din Ucraina și Orientul Mijlociu. El a vorbit de asemenea despre "reguli corecte pentru toți" în comerțul dintre Europa și China.
Ucraina, Orientul Mijlociu și comerțul au fost pe ordinea de zi a acestei prime întâlniri. Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel luni, 6 aprilie, la începutul vizitei de stat a omologul său chinez Xi Jinping în Franța la "coordonare" cu Beijingul privind "crizele majore" din Ucraina și Orientul Mijlociu.
"Viitorul continentului nostru va depinde, în mod foarte clar, şi de capacitatea noastră de a continua să dezvoltăm relațiile cu China într-un mod echilibrat", a spus el la Palatul Elysée, în deschiderea unei întâlniri tripartite la care a participat şi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"China și Uniunea Europeană au un interes comun pentru pace și securitate", a subliniat Ursula von der Leyen, afirmându-și "hotărârea de a opri războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei și de a stabili o pace justă și durabilă".
"Avem interesul să demonstrăm că cooperarea noastră produce efecte", a insistat președinta Comisiei, referindu-se la "provocarea" "relației economice substanțiale" dintre Bruxelles și Beijing.
La rândul său, președintele chinez, Xi Jinping, a pledat ca țara sa și Uniunea Europeană (UE) să își consolideze "coordonarea strategică" și să rămână "partenere".
"Ca două mari puteri mondiale, China și UE ar trebui să rămână partenere, să continue dialogul și cooperarea, să aprofundeze comunicarea strategică, să consolideze încrederea reciprocă strategică, să consolideze consensul strategic și să realizeze o coordonare strategică", a declarat liderul chinez la începutul întâlnirii trilaterale, citat de france24.com.
O escapadă mai personală în Pirinei, în copilăria lui Emmanuel Macron
Sosit duminică în Franța pentru o vizită de stat de două zile, președintele chinez, Xi Jinping, vine să sărbătorească cei 60 de ani de relații diplomatice franco-chineze.
După o ceremonie luni după-amiază la Invalides, el urmează să se întoarcă la Palatul Elysée pentru o altă întâlnire între patru ochi cu Emmanuel Macron, urmată de o cină oficială. Cei doi șefi de stat vor merge marți în Pirinei pentru o escapadă mai personală, însoțiți de soțiile lor.
Obiectivul acestui prânz la Col du Tourmalet – unde, în copilărie, Emmanuel Macron își petrecea vacanțele la bunica – este eminamente diplomatic: să renunţe la protocolul impunător pentru a stabili un dialog mai direct, în special asupra Ucrainei.
Pe tema sensibilă a drepturilor omului, Emmanuel Macron spune că preferă să discute despre "dezacorduri" mai degrabă "în spatele ușilor închise". Parisul nu a vrut să facă o prioritate nici din problema Taiwanului, deși aceasta se află în centrul tensiunilor puternice dintre Statele Unite și China. (Traducerea-Rador)