Valentin Butnaru trece de la pupitrul Observatorului de dimineață și în tronsonul prime-time. El va prezenta, în această toamnă, The Wall, una din marile premiere și surprize pe care Antena 1 le pregătește telespectatorilor săi.
„Mi-am dat seama că viața mea se învârte în jurul unui perete: sunt jucător profesionist și antrenor de squash, unde am mereu în fața mea un perete, în fiecare dimineață, de luni până vineri am în spatele meu wall-ul (ecranul) de la Observator, iar acum a apărut provocarea supremă, The Wall- Marele Zid.
Viața mea s-a schimbat complet în numai câteva zile, am cunoscut oameni pentru care am un deosebit respect profesional și pe care nu mă așteptam să îi întâlnesc atât de repede și într-un asemenea context. Echipa Monei Segall este extraordinară și mă bucur să pot face parte din acest proiect. The Wall este pentru mine o oportunitate, o provocare și o responsabilitate”, a declarat Valentin Butnaru.
The Wall este un quiz-show în care e nevoie de mai mult decât un răspuns corect; este nevoie de o relație specială între participanți pentru a putea câștiga premii ce le vor schimba viața. O combinație între quiz-show, noroc și strategie, acțiunea este plasată într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”.
Emoțiile ajung la o intensitate incredibilă pe măsură ce bilele roșii și verzi cad de-a lungul zidului, determinând câștiguri impresionante sau pierderi uriașe.