Filmul „Eminescu și Cernăuții”, premiat în India. Jurații au fost impresionați

Filmul „Eminescu și Cernăuții”, premiat în India. Jurații au fost impresionați. Sursa foto Youtube

Documentarul românesc „Eminescu și Cernăuții” a fost premiat la un celebru festival de film din India. La festivalul de anul acesta s-au înscris peste 450 filme artistice, documentare, din peste 40 de țări.

Documentarul românesc „Eminescu și Cernăuții” a câștigat locul doi la Vindhya International Film Festival Madhya Pradesh, ediția 2024, din India. Cu o săptămână înaintea aniversării zilei de naștere a lui Mihai Eminescu care din 2011 este sărbătorită, pe 15 ianuarie, și ca Ziua Culturii Naționale, filmul documentar românesc „Eminescu și Cernăuții” i-a impresionat pe cineaști.

Filmul a fost produs de GCC FILM WORLDWIDE SRL București în regia regizorului Mihai Grosu, pe baza scenariului lui Ionel Novac. Documentarul începe cu plecarea tânărului Mihai Eminescu la școlile germane din Cernăuți, în 1857, viața sa școlară și se încheie cu ultima sa vizita, din Ajunul Crăciunului anului 1885.

Documentarul românesc „Eminescu și Cernăuții”, premiat

Filmul a fost finanțat integral de societatea GCC Film Worldwide SRL, București. La festivalul de anul acesta s-au înscris peste 450 filme artistice, documentare, din peste 40 de țări, iar producția românească a primit o mulțime de aplauze.

Ce este Vindhya International Festival

Vindhya International Film Festival Madhya Pradesh este „un loc de întâlnire pentru regizori și oameni care sunt interesați de lume în varietatea ei, abordările diferite ale vieții, filmul ca formă de artă, mediu și instrument de exprimare socială”.

Celelalte filme câștigătoare se găsesc pe: www.viffmp.com.

„Eminescu și Cernăuții”, un documentar spectaculos

Premiera documentarului „Eminescu și Cernăuții” a avut loc la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, în data de 22 ianuarie 2023, ora 18.00. Realizatorii au filmat în toate școlile în care a învățat poetul, în care a stat cu chirie, inclusiv casa lui Aron Pumnul, dar și pe toloaca unde bătea mingea cu colegii de școală.

La finalul documentarului, istoricii din Bucovina de Nord vorbesc despre cum, după 1944, propaganda sovietică l-a transformat pe Eminescu din poetul național al românilor într-un oarecare „poet moldovean”.

„Eminescu și Cernăuții” a fost realizat cu fonduri exclusiv private, sub semnul alarmelor și războiului din Ucraina, pe baza scenariului prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu, în regia lui Mihai Petre Grosu.