Celebrul dansator Emil Rengle s-a căsătorit cu iubitul său, Alejandro. Cei doi sunt în Mexic în aceste zile unde au și făcut pasul cel mare. După ce și-au pus inelele pe degete au făcut publice și verighetele. Desigur că totul a fost filmat de cei doi și pus în oglindă pentru fanii de pe rețelele de socializare.
Cert este ca internauții și-au exprimat în majoritatea lor gândurile bune pentru cei doi însurăței. Oricum Emil voia să facă acest pas de foarte multă vreme și nu a ținut niciodată ascuns acest lucru. Din contră!
Căsătorit, așa cum și-a dorit
Cu toate acestea din cauza faptului ca în România nu sunt legale astfel de uniuni, cei doi au trebuit să găsească o soluție. Așa se face ca au ajuns în Mexic și au decis să facă pasul cel mare.
De altfel, Emil a mai iscat o altă controversă legat de relația lui cu o declarație șocantă. Mai exact artistul a spus ca își dorește să fie însărcinat cu iubitul său. Desigur ca acest lucru nu este posibil, dar cei doi pot adopta un copil, doar ca nu în România.
Spre exemplu Ricky Martin alături de fostul său partener reușiseră să adopte doi copii, în Republica Dominicană. În acest moment artistul de renume internațional își crește singur copiii.
Emil Rengle își dorește copii
Sunt anumite state din lume care permit adopția pentru cuplurile de același sex. Drept urmare este posibil ca și Emil Rengle alături de partenerul său să recurgă la o astfel de metodă pentru a avea copii.
Cert este ca acum cei doi sunt abia la începutul mariajului și acum se bucură de luna de miere. Cei doi au plecat într-o vacanță în Mexic unde au decis și să facă marele pas. Așa că se vor întoarce în România cu verighetele pe degete.