Transferurile curente de bani către România au consemnat cel mai bun început de an din istorie.
Muncitorii români din străinătate au început să trimită iar bani în România, contribuind la o creştere cu peste 50% a transferurilor curente din luna ianuarie.
Potrivit datelor BNR, intrările de bani au fost de 665 de milioane de euro, faţă de numai 408 milioane de euro în ianuarie 2011.
Această evoluţie ar putea da tonul unei reveniri a remiterilor, după prăbuşirea severă înregistrată în anii de criză.
După un vârf de aproape 9 miliarde de euro în 2008, sumele trimise au căzut până la aproximativ 6 miliarde în 2010, respectiv 2011, în special din cauza recesiunii şi a şomajului care au afectat şi Europa de Vest.
Însă cifra de 665 de milioane de euro din ianuarie 2012 este mai mare chiar decât cea din ianuarie 2008, când intrările fuseseră de doar 548 milioane de euro. Pe de altă parte, este nevoie ca următoarele luni să confirme această tendinţă.