Fostul selecționer al echipei României de fotbal încuraja jucătorii mai ceva ca la armata. De altfel și el a fost crescut în spirit militar, așa că rolul i-a venit mănușă.
Emeric Ienei încuraja jucătorii înainte de fiecare partidă fără citate motivaționale, mai mult cu citate războinice. Spunea el că în acest mod reușea să îi mobilizeze. Nu de alta, dar dacă erau ratate primele minute, era posibil să fie pierdut tot meciul.
Așa că antrenorul miza pe „mergeţi peste ei cum au trecut tancurile sovietice peste România“. Desigur o spunea în glumă, dar esențialul trebuia înțeles de către jucători. Mai exact că trebuie să înfrângă adversaul.
Mai ales că pe vremea comunismului, lucrurile erau și mai complicate. Spre exemplu în 1986 când s-a întors din Spania, a avut și o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu.
Jucătorii, ”certați” că au bătut în 120 de minute și nu în 90
”Ne-a dat o diplomă de Erou al muncii socialiste sau cam aşa ceva, o am pe acasă, şi pe urmă s-au deschis nişte sticle de şampanie. Şi Ceauşescu zice: „Tovarăşul Ienei, felicitări, şi la anul să câştigaţi campionatul României, Cupa României şi Cupa Campionilor“.
Eu am zis: „O să încercăm“. Zice: „Dar am să-ţi fac o observaţie“. „Spuneţi-mi, vă rog“. „De ce a trebuit să-i bateţi în 120 de minute şi nu i-aţi bătut în 90 de minute, că era mai economic!“ Lucrurile nu stăteau la fel de bine cu celălalt frate Ceaușescu, Ilie. Pracic după un meci în campionatul intern la Iași, între Ienei și Ilie Ceaușescu s-a iscat un mic scandal.
Emeric Enei a fost ”beștelit” de Ilie Ceaușescu
”Ne-a chemat, zice: „Cum a fost meciul?“. „A fost bine, puteam să câştigăm, dar puteam să şi pierdem.“ Piţurcă ratase un 11 metri, a tras în bară. Şi el zice: „Da, domnu’ Ienei, l-aţi învăţat pe Piţurcă să dea în bară“. Şi atunci eu am zâmbit şi i-am spus: „N-aveţi altceva de făcut decât să ne daţi afară şi pe mine şi pe Iordănescu“. „Nu ţi-e ruşine?“, mi-a zis. M-a beştelit rău de tot.
Pe urmă, ministrul Olteanu, cu care aveam o relaţie foarte bună, m-a chemat şi mi-a zis: „Nu te mai lua în gură cu el“. Certitudinea era aceea că, la acel moment, în fața celor din conducere toată lumea trebuia să aibă o atitudine umilă.