Actriţa care interpretează principalul rol feminin în "Morgen", de Marian Crişan, a explicat cum nu a dat niciodată probă alături de "soţul" ei din lungmetraj.
EVZ: Spuneaţi în conferinţa de presă că, urmărind "Morgen", v-a prins povestea. Ce v-a plăcut la ea? Elvira Rîmbu: Mi-a plăcut că este un pic altfel faţă de tot ce se întâmplă de obicei şi de modul în care se filmează în cinematografia română. Pentru mine, orice fiinţă umană trebuie să îşi păstreze omenia. Copiii se nasc foarte omenoşi. Mai târziu se întâmplă că devenim hiene. Vreau să îmi răspund la întrebarea când se pierde omenia, bunul-simţ, dorinţa de a ajuta, la ce vârstă nu mai poţi participa la viaţa celorlalţi, încă nu am reuşit.
Filmul e impregnat cu un parfum de omenie: se vede în orice cadru, în modul în care este filmat şi montat, în jocul actorilor, în lentoarea asta ardelenească care pluteşte în film. A fost o surpriză foarte plăcută pentru că nu m-am aşteptat să mă uit la filmul în care eu joc ca la o poveste şi nu ca la filmul în care eu joc. M-a prins, m-a furat, deşi eu sunt de meserie, ştiu cum s-au derulat filmările, cum s-a întâmplat totul.
Sper să nu fie subiectiv, dar cred că va prinde publicul. Nu m-am aşteptat să râd la acest film când îl filmam. Eu jucam... altceva! M-am trezit râzând la nişte scene pe care, dacă ar fi în teatru, leaş considera de domeniul teatrului absurd. Cred că oamenii au nevoie de filme de genul acesta pentru a-şi pune o întrebare, pentru a se mai opri un pic din ritmul ăsta trepidant de viaţă!
Dv. ce întrebări v-aţi pus în timp ce filmaţi? Nu mi-am pus. Am venit acolo eu, pur şi simplu, cu personalitatea mea. Filmările se întâmplă altfel decât a-ţi pune întrebări. E ca o muncă: vii şi faci ceva, joci ceva. Abia acum, după ce am văzut filmul, încep să îmi pun întrebări. Cum păţesc atunci când sunt spectator. Mi-a plăcut că am cunoscut oameni foarte calzi, fără fiţe, aşa ceva n-a existat la filmări. Nu ne-am cunoscut până atunci, ne-am cunoscut şi am devenit o echipă timp de acea lună cât s-a filmat la Salonta, a fost ceva extraordinar.
Cu Andras Hathazi ne-am plăcut din prima, ambii fiind actori de teatru, ambii pe roluri grele, serioase... Este un om cu un suflet deosebit, nu poţi să nu-l placi... Deşi eu n-am dat nicio probă cu el la casting, nu ştiu el cu cine a dat, eu am dat cu alţi actori din Oradea în rolul lui Nelu şi cu el ne-am întâlnit pe platoul de filmare. Ne-a ales Marian Crişan la castinguri diferite. Repetiţii am făcut înainte de fiecare secvenţă pe care o filmam. Am primit cu toţii scenariul, lecturile le-am făcut fiecare acasă, că suntem oameni mari, şi apoi ne-am întâlnit pentru lucru.
Nu v-a pus probleme faptul că nu s-a filmat cronologic? Nu m-a deranjat, am făcut facultatea de film la Moscova şi ştiam că aşa se întâmplă, am fost învăţată cu asta. Ştiam foarte bine scenariul şi ce se întâmplă, şi cum şi când. Am făcut un rol în teatru la începuturi, în "Hei, oameni buni!", de William Saroyan, care a fost foarte apreciat în România şi premiat. L-am făcut fără niciun efort, deşi cu personajul, ca şi în cazul Floricăi, nu semănam deloc. Nu ştiu ce făceam, dar practic nu jucam şi nu ştiu cu ce au fost cuceriţi că până şi acum sunt spectatori care îşi amintesc de acel rol.
Aşa a fost şi cu Florica - pentru mine a fost atât de uşor rolul! Nicio legătură între noi! Nu ştiu cum se întâmplă asta şi nici nu vreau să îmi explic.
S-a întâmplat să îmi vină rolul mănuşă. Când au venit costumierele la teatru să îmi aducă costumele ca să probez mai multe pentru ca Marian să aleagă şi am văzut conţinutul sacului acela, am zis, "mă rog, hai că aşa trebuie, dar nu mă văd în ele, nu mă simt bine în ele". Iar apoi mi-au devenit prietene pentru că un actor se împrieteneşte cu costumul lui. Şi căciula mi-a fost foarte dragă, doar că îmi era foarte cald cu ea pe cap (râde). Am acceptat ce mi s-a spus de la început - să nu mă pensez, să nu mă tund, să nu mă... nimic. Ba chiar prin machiaj încercau să îmi îngroaşe sprâncenele, ăsta era tot machiajul meu. Sunt actriţe care nu acceptă, eu n-am probleme de genul acesta. Şi dacă îmi punea un sac în cap, dacă asta trebuie, asta trebuie! Am fost învăţată că un actor nu trebuie să spună "nu" unui regizor la facultatea de la Moscova. Profesorii mei se bazau pe foarte multă disciplină, pe o etică şi pe un comportament al actorului pe care nu le mai văd la tânăra generaţie.
"Nu m-am aşteptat să râd la acest film când îl filmam. Eu jucam... altceva! M-am trezit râzând la nişte scene pe care, dacă ar fi în teatru, le-aş considera de domeniul teatrului absurd.", ELVIRA RÎMBU, actriţă
Citiţi şi:
- Marian Crişan, despre tragedia imigraţiei
- Victorie pentru Marian Crişan la Locarno
EXPERIENŢĂ
Filmări pe două roţi. Bonus: căciulă
La conferinţa de presă aferentă premierei filmului, actriţa Elvira Rîmbu a declarat că, pentru "Morgen", a făcut trecerea de la rolurile ei dramatice şi grele din teatru, ca Medeea sau Lady Macbeth, la Florica.
"Când a venit Marian (Crişan - n.r.) să mă invite la casting, m-am gândit că nu am nimic în comun cu această femeie, nu-mi era personajul apropiat. Însă când m-am uitat la «Morgen», nu m-am uitat la mine cum mă uit când îmi văd spectacolele şi îmi analizez jocul. M-am uitat la Florica! M-am uitat la o poveste", a subliniat actriţa.
Pe lista dificultăţilor de la filmări, Elvira Rîmbu a pus mersul pe bicicletă (nu mai mersese niciodată), căciula foarte călduroasă pe care trebuia să o poarte şi accentul (actriţa e născută în Republica Moldova, şi-a făcut studiile la Moscova, dar trăieşte la Oradea de ani buni).