Cântărețul Elton John se va căsători în curând cu partenerul său de viață, David Furnish, după ce, sâmbătă, căsătoriile între persoane de același sex au devenit legale în Anglia și Țara Galilor.
Elton și David trăiesc de ani buni într-o uniune civilă și vor, odată cu intrarea a legii în vigoare, să se căsătorească, scrie B1.RO. "Ca un cuplu de profil înalt, considerăm că este datoria noastră să o facem, ca să ne asigurăm că toată lumea ştie că acest lucru este ceva la care mulţi homosexuali care trăiesc în această ţară n-au visat că se va întâmpla", a declarat David Furnish.
Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate sâmbătă imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglie, după intrarea în vigoare a acestei "legi privind egalitatea". Primele căsătorii între gay şi lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a deveni primul cuplu care spune "da", un moment calificat drept "important pentru ţară" de premierul britanic David Cameron.