Elon Musk susține că nu a vorbit cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina
- Simona Suciu
- 12 octombrie 2022, 19:20
Miliardarul american a declarat că nu a vorbit cu președintele rus de peste un an. Afirmația vine după ce politologul Ian Bremmer a spus că Elon Musk i-a povestit direct despre o conversație pe care ar fi avut-o cu Vladimir Putin în urmă cu o lună.
Elon Musk susține că nu a vorbit în ultimele săptămâni cu liderul rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina sau despre un plan de pace în regiune, relatează CNN.
Declarația miliardarului vine după ce, politologul american Ian Bremmer, președintele firmei de consultanță Eurasia Group, a spus marți, că Musk i-a vorbit direct despre o conversație cu Vladimir Putin, care ar fi avut loc luna trecută.
Războiul declarațiilor
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Elon Musk a spus că nu a discutat cu liderul de le Kremlin de peste un an. „Am vorbit cu Putin o singură dată și asta a fost acum aproximativ 18 luni. Subiectul era spațiul”, a precizat miliardarul.
Războiul declarațiilor a continuat. Dacă inițial, Ian Bremmer a refuzat să comenteze oficial mesajul lui Elon Musk de pe Twitter, ulterior a postat și el un mesaj pe rețeaua socială.
„Elon Musk mi-a spus că a vorbit direct cu Putin și Kremlinul despre Ucraina. De asemenea, mi-a spus care sunt liniile roșii ale Kremlinului”, a scris politologul american.
Miliardarul i-a dat imediat replica. „Nimeni nu ar trebui să aibă încredere în Bremmer”, a scris Elon Musk, potrivit edition.cnn.com.
Hi @elonmusk Is this true?https://t.co/C4tLJ1HtPy
— Sven Henrich (@NorthmanTrader) October 11, 2022
Critici dure
Această dispută vine după ce, la începutul lunii octombrie, Elon Musk le-a cerut utilizatorilor Twitter să se pronunţe asupra unui plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Printre propunerile miliardarului se numără și recunoașterea peninsulei Crimeea ca și teritoriu al Rusiei. Afirmațiile sale au fost intens criticate în mediul online.
Dmitro Kuleba, ministrul de externe din Ucraina a declarat, fără să-l menţioneze în mod expres pe Musk, că „aceia cei care propun ca Ucraina să renunţe la populaţia sa şi la pământurile sale, aparent pentru a nu răni egoul lui Putin sau pentru a scuti Ucraina de suferinţă, trebuie să înceteze să mai folosească cuvântul pace drept eufemism care le permite ruşilor să asasineze şi să violeze încă câteva mii de ucraineni nevinovaţi şi să acapareze şi mai multe teritorii“, relatează EFE.