ELISABETA LIPĂ: „Dacă aş avea şapte vieţi, aş concura la Londra!”

ELISABETA LIPĂ: „Dacă aş avea şapte vieţi, aş concura la Londra!”

Legendara Elisabeta Lipă, care conduce acum canotajul românesc şi CS Dinamo, mărturiseşte că nu o mai ţin puterile să urce în barca olimpică.

Elisabeta Lipă este o legendă vie a sportului românesc, la fel ca şi Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin şi Gheorghe Hagi. A câştigat toate medaliile posibile la Jocurile Olimpice şi la Campionatele Mondiale. Ca sportivă, a cunoscut gloria la Los Angeles (1984), Barcelona (1992), Atlanta (1996), Sydney (2000) şi Atena (2004), devenind cvintuplă campioană olimpică.

După o carieră răsunătoare în canotaj (în 2000 a fost aleasă de Federaţia Internaţională de Canotaj drept cea mai bună canotoare a secolului), Lipă a trecut din barcă în fotoliu şi promite să aibă succese la fel de mari în calitatea de preşedinte al federaţiei române de specialitate şi al Clubului Sportiv Dinamo.

EVZ: V-aţi aşteptat să fiţi preşedinte, în acelaşi timp, la federaţia de canotaj şi la CS Dinamo? Elisabeta Lipă: Nici vorbă. Mă bucur însă că lumea a avut încredere în mine. De doi ani s-a tot spus că voi fi numită în funcţia de preşedinte la CS Dinamo. Nu credeam că se va întâmpla... Rămâneţi cu funcţie dublă? Rămân şi la canotaj, şi la Dinamo. Am tot dreptul. La canotaj nu sunt remunerată, am fost doar votată. Serviciul meu este la CS Dinamo. Asta nu înseamnă că nu voi ajuta canotajul, disciplina care m-a consacrat. Cum vă împărţiţi programul? Dimineaţa, pe la ora 7.00, merg la Dinamo şi stau acolo până îmi fac treaba. Apoi trec pe la Federaţia Română de Canotaj, fiindcă am numeroase probleme de rezolvat. Nu vă deranjează că adjunctul dumneavoastră, Mircea Copaci, este stelist? Dacă pe el nu-l deranjează, pe mine nici atât. Probabil că, între timp, domnul Copaci şi-a schimbat opţiunile. Eu nu l-am prins stelist. Oricum, eu stau în casă cu doi stelişti: soţul şi fiul meu. Nu ne vom certa, dar la meciuri vom avea, poate, alte păreri şi pronosticuri. „Mi-e teamă să nu mă îngraş”

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar la Federaţia Română de Canotaj? Visul meu este să se facă pista olimpică. Lupt pentru pista asta de când m-am retras de la Jocurile Olimpice. Este o ruşine pentru România că nu are o pistă olimpică şi că nu putem organiza o competiţie internaţională, deşi am adus atâtea medalii pentru ţară. Dacă reuşiţi să faceţi pista, veţi concura la Olimpiada de la Londra? (Râde). Degeaba mai ies din grevă acum, dacă se face pista, fiindcă nu îmi mai permite vârsta. La 48 de ani nu o să mai pot concura. Nu mai merg la Londra, în 2012... Poate, dacă aş avea şapte vieţi... Dacă aş şti că fac faţă, aş lăsa totul baltă şi m-aş urca în barcă.

Vă mai antrenaţi în vreun fel? Aştept să vină căldura, ca să pot alerga prin pădure. Locuiesc în zona Pipera- Tunari, acolo e pădure, îmi va aduce aminte de cantonamentele pe care le făceam la Snagov atunci când eram sportivă. Alerg fiindcă mi-e teamă să nu mă îngraş.

CARTE DE VIZITĂ Elisabeta Lipă

  • S-a născut la 26 octombrie 1964, în oraşul Siret, judeţul Suceava;
  • Este canotoarea cu cele mai multe distincţii din istoria Jocurilor Olimpice, având cinci medalii de aur, două de argint şi una de bronz;
  • La Campionatele Mondiale a câştigat o medalie de aur, nouă de argint şi două de bronz;
  • A fost de 25 de ori campioană a României;
  • În anul 2000 a fost aleasă cea mai bună canotoare a secolului de Federaţia Internaţională de Canotaj;
  • Este maestră emerită a sportului;
  • La 1 decembrie 2004 a fost înaintată în grad, devenind chestor de poliţie şi, în acelaşi timp, prima femeie general din România.

VIITOR

„Ies la pensie de la Dinamo”

Lipă doreşte să rămână preşedinte la CS Dinamo până în pragul pensionării: „Nu mă tentează o carieră politică. Am fost sportivă, acum trebuie să ajut sportul în calitate de preşedinte al federaţiei de canotaj şi al clubului Dinamo. Vreau să ies la pensie de la Dinamo şi să lansez tineri sportivi care să calce pe urmele mele şi să depăşească performanţele pe care le-am avut în canotaj”. În ultimii ani, Dinamo a condus incontestabil în clasamentul pe medalii al cluburilor româneşti. Din acest punct de vedere, misiunea Elisabetei Lipă, de a menţine acest standard, pare foarte dificilă.