Elevii din Capitală vor avea liber de 9 mai, atunci când pe stadionul Naţional Arena se va avea loc cel mai important eveniment sportiv al anului, finala Europa League.
Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu a solicitat Înspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să suspende cursurile miercuri, din cauza suporterilor care vor însoţi cele două echipe finaliste, dar şi al numărului mare de turişti care vor vizita Capitala. Edilul aproximează că circa 35.000 de spanioli vor veni în Bucureşti.
Probleme vor fi şi în trafic, pentru că circulaţia va fi restricţionată în mai multe zone. Reprezentanţii Inspectoratului au aprobat solicitarea edilului, iar şcolile au obligaţia să anunţe copiii şi părinţii. Ziua liberă va fi însă recuperată de elevi, pentru ca programa să poată fi parcursă integral, până la sfârşitul anului şcolar.