Elevii, provocați să facă artă din deșeuri reciclabile

Elevii de la Școala Gimnazială Valea Lupului, din județul Iași, au fost invitați, luni, la o campanie pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.

În cadrul acțiunii, celor 60 de copii li s-a prezentat de către specialiștii companiei Antibiotice Iași, modul în care compania protejează mediul înconjurător, vizitând stația de epurare a apelor uzate și incineratorul de deșeuri industriale. Totodată, elevii au vizionat un film de prezentare în care au putut vedea investițiile, acțiunile și preocuparea continuă a companiei în vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurator.  La finalul vizitei, în rândul elevilor Școlii Gimnaziale Valea Lupului participanți la eveniment a fost lansat un concurs de creație intitulat „Fii Pro Natură! Pune suflet!” având ca temă protejarea mediului. Elevii au fost invitați să-și pună în valoare creativitatea, realizând în baza regulamentului concursului o creație artistică din materiale reciclabile.

 

Lucrările elevilor câștigători vor participa la o licitație caritabilă organizată în rândul angajaților companiei în vederea susținerii proiectului „Acasă, în comunitate - after school la Școala Valea Lupului” pentru 52 de elevi proveniți din familii defavorizate aflați în dificultate și risc de abandon școlar.

„Antibiotice își propune un parteneriat durabil între companie, mediu și comunitate. Prin astfel de acțiuni, dorim să transmitem comunității responsabilitatea față de mediul înconjurator, prin puterea exempului. Folosim resursele responsabil, respectăm cele mai înalte standarde de calitate pentru fabricarea medicamentelor și pentru protejarea mediului înconjurător”, a declarat Mihaela Melinte, Consilier Comunicare în cadrul companiei care a inițiat această acțiune.