Elevii nu vor mai primi note la Sport, Muzică sau Desen. Anunțul ministrului Educației

Sursa foto: Syda Productions | Dreamstime.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că elevii vor primi calificative în loc de note la Sport, Muzică și Desen. Decizia a fost luată după o analiză care a arătat că majoritatea elevilor au medii de 10.00 la aceste trei materii, semn că notele nu sunt relevante.

Ministrul Educației a anunțat că au fost analizate mediile obținute de elevi la Sport, Muzică și Desen, în 220 de școli. S-a constatat că majoritatea erau de 10.00 și foarte puține sub 9.00.

Nu sunt relevante

Sorin Cîmpeanu spune că această analiză arată că notele nu sunt relevante în ceea ce privește aceste materii. „Peste 96% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00, iar aproape 90% au media anuală 10.00 la disciplina Educație Fizică. La Educație Muzicală și Educație Plastică, aproximativ 93% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00. Dintr-un total de 192.843 de medii analizate, 162.052 sunt medii generale/anuale de 10.00.

Studiul a fost realizat la nivel național, în 220 de școli din toate județele,  cu o distribuție echilibrată între urban și rural. Sunt foarte multe școli în care nu există nici măcar o medie diferită de 10.00 la aceste discipline (37 școli din eșantionul dintre cele 220). Practic, situația reală ne arată că mediile sunt distribuite pe patru paliere, 10.00, 9.50, 9.00 și mai puțin de 9.00, în câteva cazuri“, a scris Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.

Calificative în loc ce note

Ministrul Educației spune că la cele trei materii menționate nu vor mai fi acordate în viitor note, ci doar calificative, pe modelul celor din ciclul primar. Sorin Cîmpeanu spune că este posibilă și majorarea numărului de ore la aceste discipline.

„Am participat la o dezbatere cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar și cu profesorii și, după ce am analizat datele, am venit cu propunerea de acordare a următoarelor calificative: Foarte bine, Bine, Suficient, Insuficient. În cazul claselor cu profil sportiv se va păstra sistemul de notare de la unu la zece, lucru deja precizat în proiectul legii.

Ne exprimăm convingerea că acest sistem de evaluare, care ia în considerare realitățile din sistemul de învățământ românesc, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simți presiunea notei. În plus, precizăm că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline nu va fi diminuat, existând posibilitatea de creștere prin noile planuri cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023“, a mai scris Sorin Cîmpeanu.