Elevii-legume din Caracal au ieșit la defilare

Costumaţi în fructe, legume, felii de pizza, hot dog, shaorma ori alte preparate culinare, zeci de elevi de liceu au defilat marţi pe străzile din Caracal, la parada "Gastronomie pe ritm de carnaval", eveniment ce s-a înscris în manifestările organizate de municipalitate de Ziua Culturii Caracalene.

Platoul din faţa palatului administrativ din Caracal a fost marţi aproape neîncăpător pentru public şi sutele de elevi şi profesori participanţi la Zilele Culturii Caracalene, eveniment în cadrul căruia liceeni din municipiu şi Ansamblul Folcloric "Romanaţi" au susţinut momente artistice, iar chef Radu Zărnescu a oferit un show culinar de street food, transmite Agerpres.

Liceenii de la unităţile cu profil tehnologic din Caracal au pregătit pentru public limonadă, pâine, sărăţele, plăcinte, au organizat o expoziţie de costume şi obiecte de port popular, iar elevii liceelor teoretice au susţinut momentele artistice.

Pâinea, plăcintele, sărăţelele şi alte produse de patiserie cu care au fost serviţi participanţii la eveniment au fost realizate de elevii de la Liceul Tehnologic "Dimitrie Petrescu", iar limonada a fost pregătită de elevii Liceului Tehnologic "Matei Basarab", care au ajutat şi la prepararea berbecuţilor la proţap.

Manifestările s-au încheiat seara, la Teatrul Naţional, cu un eseu literar muzical realizat de Centrul Cultural Municipal "Radu Şerban" din Caracal.