Elevii „experimentează” prima febră a Bacalaureatului

Începând de astăzi și până pe 21 martie, aproximativ 300.000 de elevi din clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă, dar și elevii din clasele a XI-a/zi și a XII-a seral/frecvență redusă, vor susține simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există și posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte școli. Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Pe 18 martie va avea loc proba la Limba și literatura română, urmată de Limba și literatura maternă pe 19 martie.

Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 20 martie, iar proba la alegere a profilului și specializării va avea loc pe 21 martie. Comunicarea rezultatelor va avea loc pe data de 29 martie. Este foarte important faptul că notele obținute nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.

 

Liber pentru părinți, când se închid școlile

Dacă școlile sunt închise temporar de autorități, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, unul dintre părinți ar putea primi zi liberă de la locul de muncă pentru a sta acasă cu copiii lor, dacă aceștia au până în 12 ani. Cel puțin așa se arată în proiectul de lege depus în Parlament de mai mulți deputați ALDE și un deputat PSD. „Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător al unei zile lucrătoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului depus la Camera Deputaților. Propunerea vizează angajaţii de la stat şi din mediul privat. Președintele Federației Asociațiilor de Părinți a declarat pentru EVZ că ”nu am nimic împotriva acestei inițiative, dar este clar că este o măsură populistă și apare în prag de alegeri europarlamentare, prezidențiale, dar nu cred că este fezabilă din punct de vedere financiar”, explică Iulian Cristache.