Inspectorul şcolar general Ferencz Salamon Alpar a declarat că în aceste zile se desfăşoară probele de competenţe, urmând ca la începutul lunii martie să aibă loc probele scrise.
Camere de supraveghere, doar în unele şcoli
La probele de competenţă, elevii harghiteni vor simula Bacalaureatul pe baza subiectelor din iunie 2011, iar la probele scrise se vor elabora subiecte unice pe judeţ, pe baza modelelor elaborate de Ministerul Educaţiei. Acolo unde există, camerele de supraveghere vor fi puse în funcţiune.
Se verifică nivelul de pregătire
Ferencz Salamon Alpar a declarat pentru Agerpres că este important ca elevii să se obişnuiască cu regulile şi procedurile examenului şi să ştie la ce să se aştepte, măcar din punct de vedere organizatoric. De asemenea, inspectorul şcolar doreşte să afle în ce stadiu de pregătire se află candidaţii şi ce se mai poate recupera din materie în lunile care au rămas până la examenul propriu-zis.
Un examen "predictibil"
"Dorim să fie un Bacalaureat cât mai predicitibil posibil. Elevii şi cadrele didactice să ştie care le sunt drepturile şi obligaţiile în cadrul examenului şi să conştientizeze importanţa pregătirii. Candidaţii trebuie să ştie că învăţând pot trece examenul cu uşurinţă, fără emoţii, chiar dacă există camere de luat vederi", a spus Ferencz Salamon Alpar.
Întâlniri cu elevii şi profesorii
Inspectorul şcolar general a precizat că până în prezent a fost în 11 din cele 38 de licee din judeţ şi s-a întâlnit cu 370 de cadre didactice şi cu aproape 1200 de elevi, cărora le-a vorbit despre Bacalaureat, despre drepturile şi obligaţiile lor şi  despre necesitatea pregătirii temeinice. Astfel de întâlniri sunt programate şi în perioada următoare.
Planul de măsuri
Inspectoratul Şcolar pregăteşte pliante şi postere pentru conştientizarea importanţei Bacalaureatului şi a corectitudinii examenului. ISJ Harghita a întocmit, încă de la finalul anului 2011, un plan de măsuri pentru pregătirea elevilor care vor susţine Bacalaureatul. Acesta include, printre altele, formarea profesorilor care predau discipline de Bacalaureat, astfel încât predarea să fie eficientă, şi verificarea de către directori a stadiului parcurgerii materiei de examen.
Harghita, judeţul campion
Ferencz Salamon Alpar a mai spus că nu poate accepta criticile venite din partea celor care au spus că în Harghita s-au obţinut rezultate bune la Bac pentru că au lipsit camerele de supraveghere. Procentul de promovare la prima sesiune fost, în Harghita, de 67,41%, cel mai mare din ţară.