Elevii cărora profesoara le cerea „taxă de protecție”, amenințați că nu intră în Bac

Elevii cărora profesoara le cerea „taxă de protecție”, amenințați că nu intră în Bac

Elevii de la Liceul Economic „Costin Kiriţescu“ din Capitală vin cu noi dezvăluiri. Aceștia se plâng că, după declanșarea scandalului, directorii școlii i-ar fi amenințat că nu intră în Bacalaureat dacă nu-și retrag acuzațiile.

După Școala Nr.10 a venit rândul Liceului Economic „Costin Kiriţescu“, să fie epicentrul unui scandal de șpagă, după ce o o profesoară de franceză a fost filmată în timp ce le cerea 15 lei pentru a le motiva absențele sau pentru a trece cu vederea temele nefăcute. Comisia de anchetă a școlii i-a chemat, ieri, la audieri pe elevii și dascălii impilicați, iar eleva de la care a pornit totul a dat declarații în Consiliul Elevilor. Imediat după filmarea adolescentei a apărut o alta în care profesorii vorbesc despre o posibilă sancționare a celor care filmează în interiorul școlii, însă elevii spun că lucrurile s-au înrăutățit între timp. Amenințările din partea conducerii școlii au mers până la interzicerea de a participa la Bacalaureatul din vară, dacă nu își retrag acuzațiile, spun tinerii. Aceștia vin și cu dovezi, sub forma unor mesaje sms, pe care le-au făcut publice la Prima Tv: “Ne-a dat să semnăm să declarăm că acuzaţiile despre profesoara de franceză sunt eronate. Aşa a zis directoarea. Au semnat toate clasele de a XII-a, că cică suntem majori şi putem să declarăm pe propria răspundere, că e şi vorba de Bac la noi, nu îmi place. Mulţi nu au fost de acord, dar au semnat pentru că e vorba şi de Bac. Mă enervează. Îmi trânteşte foaia în faţă să semnez şi mai şi zice dacă sunteţi de acord. Dar să ştiţi că aşa a zis directoarea şi să nu avem probleme la Bac“. „Dacă au dovezi, elevii pot sesiza Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi vom numi o comisie de cercetare în acest caz“, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar al Capitalei, Marian Banu. În paralel, un alt profesor al școlii e acuzat că ar fi cerut bani pentru schimbarea mobilierului dintr-o clasă de a VI-a. În acest caz însă, cei mai mulți părinți s-au solidarizat cu acesta. „Noi, părinţii, am fost de acord să cumpărăm acel mobilier pentru copiii noştri, noi am zugrăvit clasa, am făcut tot“, a explicat mamam unui elev din clasa dirigintei acuzate, care crede că este vorba de o răzbunare din partea părinților al cărui copil a primit nota 3 din partea profesoarei.

Ne puteți urmări și pe Google News