Organizatorii a două dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică din România le-au pregătit mai multe surprize elevilor care susțin, în acest an, examenul de Bacalaureat.
Elevii care vor obține nota 10 la BAC vor primi abonamente gratuite la festivalurile Neversea și UNTOLD, edițiile din 2021, iar cei care promovează examenul primesc vouchere în valoare de 10-20 de euro.
„Chiar dacă acest an este unul al provocărilor, organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa își doresc să continue tradiția și să lanseze campania „BAC DE 10”, o campanie care a motivat în fiecare an sute de mii de tineri absolvenți din România. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania „BAC DE 10” oferă tuturor absolvenților de liceu care iau nota 10 la examenul de Bacalaureat, acces gratuit la edițiile UNTOLD și Neversea din 2021”, anunță organizatorii.
Tinerii care promovează examenul de BAC, indiferent de sesiune, vor primi vouchere pentru edițiile din 2021 ale festivalurilor UNTOLD ( 10 euro) și NEVERSEA (20 de euro).
,,Campania are un mare succes și îi motivează an de an pe elevii care ajung la examenul maturității, un moment foarte important din viețile lor. Credem în generația tânără, sprijinim încă de la început educația și îi încurajăm pe elevi să fie ambițioși, să creadă în ei și să aibă performanțe de top. Chiar dacă anul 2020 este un an cu restricții, care au adus odată cu ele și amânarea celor două festivaluri, considerăm că absolvenții din acest an merită să fie recompensați și ei pentru munca depusă.
Așa că ne-am hotărât să derulăm campania BAC DE 10 și în acest an și să îi primim pe toți absolvenții din 2020 la edițiile de anul viitor,” spune Edy Chereji, managerul festivalurilor.
Veste șoc! Președintele a decis soarta celor două mai mari festivaluri: Neversea și Untold
Potrivit președintelui României, în 2020 marile festivaluri nu vor mai fi organizate, referindu-se implicit la soarta Neversea și Untold. ”Marile festivaluri nu vor avea loc în acest an. Nu ne putem asuma aceste riscuri, unde sunt mulți oameni în același loc.
Nici marile competiții sportive, cu mulți spectatori nu vor fi permise. Trebuie să fim, foarte, foarte atenți. Este nevoie de atenție, de echilibru și de abordare responsabilă. Ușor, ușor, oamenii simpli trebuie să preia responsabilitatea. Vom avea obligația să purtăm măști”, a spus președintele.
De altfel, cei de la Untold, prin vocea managerului de comunicare Edy Chereji, spun că Untold și Neversea, este foarte posibil să nu aibă loc în acest an.”Toți cei care au achizitionat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în ANYTIME, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în ANYTIME este valabil 10 zile, începând de astăzi, 27 aprilie 2020”, a transmis Edy Chereji.