Elevă bătută la o școală specială

O fetiță în vârstă de 13 ani, elevă la Școala Specială pentru Deficienți de Auz, din Cluj Napoca, a fost lovită de mai multe ori cu pumnul în față de către un pedagog, care ar fi trebuit să aibă grijă de copil.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de duminică. Potrivit unor informații din interiorul Școlii Speciale, pedagogul Gati Eniko a încercat să despartă două fete care se certau, moment în care una dintre ele a sărit la bătaie.

„Fetița de 13 ani este cunoscută cu probleme de comportament. În momentul în care pedagogul a vrut să le despartă pe cele două fete, una a sărit la bătaie. Din păcate, angajatul Școlii Speciale și-a pierdut cumpătul”, spune un oficial al Școlii.

Pe imaginile postate pe o rețea de socializare, de către unul dintre elevi, se poate vedea cum pedagogul o ținea pe fată cu mâna stângă de gât, iar cu pumnul drept o lovea în zona feței.

Un alt cadru didactic se afla în zonă, dar nu a intervenit, mulțumindu-se să nu îi lase pe elevi să se apropie de locul unde avea loc bătaia. La un moment dat, fetița de 13 ani reușește să se desprindă din mâinile pedagogului și se refugiază pe un hol, dar primește o altă amenințare: „O să te omor”.

Luni dimineața, fetița bătută a mers la IML Cluj unde medicii legiști au ajuns la concluzia că nu pot stabili dacă a fost sau nu agresată. În schimb, pedagogul Gati Eniko are nevoie de 2-3 de zile de îngrijiri medico legale, conform unui certificat oficial.

Polițiștii de la IPJ Cluj susțin că a fost deschis un dosar penal pe numele educatoarei pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate unui minor. „Copilul era în grija acestei doamne, care sub nicio formă nu avea voie să îl lovească”, spune un polițist.

Valentin Cuibus, inspectorul șef școlar din Cluj, a declarat că la nivelul școlii a fost constituită o comisie de anchetă care va verifica toate aspectele sesizate: „Pedagogul a fost mutat pe alt post pentru a nu mai avea relații cu copiii. Este inadmibisibil ce s-a întâmplat și vor fi luate măsuri”.