Un elev în vârstă de 18 ani a fost înjunghiat, luni, în curtea Liceului Tehnologic Puieşti, în timpul unei pauze, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, a declarat, pentru AGERPRES, că poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a petrecut incidentul.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa, elevul, care a suferit o plagă tăiată la nivelul genunchiului şi echimoze în zona feţei, a fost transportat la un cabinet medical individual din localitatea Puieşti, de unde va fi preluat de o ambulanţă, transmite Agerpres.