Un elev eminent s-a sinucis la doar 19 ani. Motivul tragediei de la Iaşi

Un elev eminent s-a sinucis la doar 19 ani. Motivul tragediei de la Iaşi

Un elev eminent din Iaşi, fiul unuia dintre conferenţiarii Universităţii de Arte, s-a sinucis aruncându-se de la etajul 5 al blocului în care locuia. O persoană care trecea pe lângă imobil a anunţat tragedia, sunând la numărul de urgenţă 112. Mama elevului se află în stare de şoc.

Din spusele apropiaţilor, tânărul avea o fire mai retrasă şi rareori discuta despre problemele personale în public. De aproximativ doi ani, acesta a inceput să se izoleze din ce în ce mai tare şi să devină şi mai timid. Cunoscuţii acestuia susţin că izolarea sa şi gestul de a îşi pune capăt zilelor au survenit pe fondul divorţului dintre părinţii săi. De asemenea, acesta ar fi fost afectat şi de faptul că tatăl său s-a recăsătorit cu o fostă studentă. Pe lângă acestea, mama sa a fost diagnosticată cu o boală incurabilă, iar în ultimii doi ani a trecut prin operaţii medicale grele.

Tânărul nu a lăsat în urma sa niciun bilet de adio prin care să îşi justifice decizia de a se sinucide, iar autorităţile locale au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

În perioada liceului, tânărul a fost olimpic la matematică şi a absolvit examenul de Bacalaureat cu media 9.56, iar la examenul de admitere pe care l-a susţinut la Facultatea de Informatică a Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi a luat nota 8.58. Pe lângă acestea, tănărul de 19 ani mai era pasionat de artele plastice, îndeosebi de pictură, obţinând chiar premii la concursurile şcolare.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News