Elena Udrea: Viitorul premier va fi dat de ARD

Atmosfera de ieri, de la Opera Naţională, i-a reconfirmat Elenei Udrea faptul că Dreapta este pregătită să guverneze după alegerile din 9 decembrie. ARD este pregătită să intre la guvernare, să dea premierul, fără a fi vioara a doua într-o coaliţie de guvernare, a scris, pe blog, Elena Udrea.

"Puterea egală cu Zero. Zero locuri de muncă, Zero investiţii, Zero atragere fonduri europene, Zero privatizări de succes. Nu putem să lăsăm România să continue şi din decembrie pe acest drum", a scris Elena Udrea pe blog. Deputatul PDL a subliniat că în ultimele luni USL se află în cădere în sondajele de opinie. "Şi cum ar putea fi altfel, în condiţiile în care singurele lor preocupări sunt răfuielile politice, vânătoarea de vrăjitoare şi demiterea lui Traian Băsescu? Dacă USL ar consuma la fel de multă energie pentru găsirea de soluţii economice pentru situaţia în care se află România, sunt sigură că ţara noastră s-ar afla pe o traiectorie mult mai favorabilă", a mai scris Udrea. Potrivit acesteia, USL vrea, prin atacurile politice zilnice şi prin întreţinerea unei stări permanente de conflict, să distragă atenţia de la dezastrul guvernării şi de la faptul că habar nu au care sunt solutiile la adevăratele probleme ale românilor.

"În privinţa revenirii salariilor, USL nu poate nega că tot guvernele PDL au asigurat fondurile necesare pentru această recuperare. Dar chiar şi aşa, revenirile salariale au fost şterse de inflaţia care a crescut într-un ritm dezastruos în timpul guvernării USL", mai spune Udrea, precizând că în actualul context economic şi în ciuda promisiunilor populiste ale Puterii, 2013 nu are deloc perspective îmbucurătoare. Greşelile USL sunt evidente Elena Udrea subliniază că inflaţia, altfel ţinută sub control de guvernele Boc şi Ungureanu, a crescut şi va continua să crească, iar acest lucru se va simţi în preţul alimentelor de bază, al gazelor şi energiei electrice, dar şi al gigacaloriei.

"Greşelile adversarilor ARD sunt evidente si costă enorm românii. De aceea, este absolut necesar să le propunem cetăţenilor un program de guvernare şi un posibil premier. USL şi-a dovedit încă din prima zi limitele prin nominalizările neinspirate pe care le-a făcut în majoritatea funcţiilor de miniştri. Alianţa România Dreaptă este pregătită să intre la guvernare, să dea premierul, fără a fi vioara a doua într-o coaliţie de guvernare",a arătat Udrea. Deputatul PDL a subliniat că ARD trebuie să-i protejeze pe cei care împing România din spate: românii din clasa de mijloc. Astfel, cota unică de impozitare va trebui apărată, pentru că prin majorarea ei, aşa cum propune USL, clasa de mijloc va fi principala afectată. Românii vor fapte nu vorbe "ARD trebuie să fie la fel de preocupată şi de investiţii. După ce la fiecare rectificare bugetară principala activitate a USL este aceea de a tăia banii pentru investiţii şi de a-i direcţiona arbitrar către primăriile lor, ARD este obligată să aibă o altă abordare. Noi înţelegem că investiţiile conduc nu doar la dezvoltarea comunităţilor locale şi a României, în general, dar acestea creează locuri de muncă şi aduc încasări la bugetul de stat", arată Elena Udrea. Deşi românii  îşi doresc un nivel de trai mai ridicat, salarii mai mari, un nivel mai scăzut al şomajului, guvernul USL a dovedit timp de şase luni că nu ştie cum să obţină toate acestea, dar este specialistă în scandaluri păguboase pentru ţară. "Doar că, de la Bucureşti, până la Roman românii sunt sătui de gâlceavă politică ! În schimb, îşi doresc fapte, nu vorbe !", conchide Udrea. VEZI AICI OFERTA ELECTORALĂ A ALIANŢEI ROMÂNIA DREAPTĂ  CITIŢI ŞI:

  • LANSAREA CANDIDAŢILOR ARD. Vasile Blaga: "După guvernarea lui Ponta va rămâne doar dâra de fum a maşinii lui de curse în portbagajul căreia e liberalul adormit"