Elena Udrea, prima reacţie: O să-mi găsesc un proiect privat în care o să fac cu totul altceva. Probabil că domnul Dragnea va fi premier

Elena Udrea, prima reacţie: O să-mi găsesc un proiect privat în care o să fac cu totul altceva. Probabil că domnul Dragnea va fi premier

Elena Udrea a făcut luni dimineață primele declarații despre eșecul său în alegerile parlamentare. Aflată la instanță, Udrea a precizat că se gândește să lucreze de acum înainte în domeniul privat și că se bucură că PMP a obținut un procent care să-i asigure intrarea în Pralament.

"O să-mi găsesc un proiect privat în care o să fac cu totul altceva. Probabil că a fost și un vot util, un vot pentru PMP, ceea ce este foarte bine. E mai bine să intre PMP în Parlament decât un candidat Elena Udrea, probabil și toate aceste probleme pe care le-am avut în ultimii doi ani (...)

Eu, din punct de vedere al campaniei, cred că am dat toate mesajele, cât s-a putut ca și candidat independent, dar în afară de faptul că mulți n-au vrut să-și riște votul, între PMP și Elena Udrea au votat PMP, ceea ce este foarte bine, probabil și problemele pe care le-am avut și le am i-au determinat pe mulți dintre susținătorii mei de la alegerile trecute, de data aceasta să nu îmi dea votul”, a declarat fostul ministru.

Întrebată pe cine vede a fi noul premier, Udrea a răspuns: „Probabil că domnul Dragnea. Ce poți să-i mai spui când ai luat aproape 50% cu partidul, cine poate să-i reproșeze ce domnului Dragnea? Deci probabil că domnul Dragnea va fi noul premier”.

”Ceea ce s-a întâmplat arată că am avut o alegere foarte bună că nu am candidat pentru PMP pentru că, în mod sigur, ar fi fost folosită situația aceasta împotriva partidului”, a mai precizat aceasta.

De asemenea, întrebată dacă nu este frustrant pentru ea să vadă un posibil premier condamnat penal, Udrea a spus: ”Dacă a fost votat, asta este. Electoratul a votat. Nu poți să-i reproșezi electoratului nimic. Și a votat cum nu s-a mai votat, cred că din 2000. Dacă așa a votat electoratul, eu nu cred că avem ce să spunem”, a declarat Elena Udrea pentru b1