Elena Udrea a răspuns unui atac al lui Victor Ponta spunând numindu-l "băiatul cu maşinuţele" despre care nu poate spune că este un Năstase în pantaloni. Despre Crin Antonescu a spus că nu are de ce să se certe pe locul la coafor, dat fiind că ea se programează dimineaşa, iar Crin ajunge abia după-amiaza târziu.
"Victor Ponta, băiatul acela cu maşinuţele, spunea că aş fi un Traian Băsescu în fustă. Mă onoarează. Din păcate nu pot spune despre el că este un Adrian Năstase în pantaloni", a afirmat Elena Udrea în discursul său de la Convenţia PDL.
Elena Udrea l-a atacat voalat şi pe Vasile Blaga, contracandidatul lui Boc, pe motiv că ar fi apropiat al opoziţiei. "Dacă vrem un preşedinte al partidului care să bată cu pumnul în masă, trebuie întâi să meargă să bată cu pumnul în masa opoziţiei", a spus Udrea cu referire la o declaraţie a lui Blaga în care spunea că va fi un preşedinte al PDL asemeni lui Traian Băsescu care va bate cu pumnul în masă.
Elena Udrea şi-a declarat sprijinul pentru Emil Boc şi a explicat propria opţiune:
- Trebuie să decidem soarta PDL, dar azi, PDL decide soarta României. De votul nostru azi depinde guvernarea României.
- Azi trebuie să votăm cu mintea şi cu sufletul. Eu am un singur obiectiv: PDL să câştige alegerile în 2012.
- Emil Boc a câştigat toate bătăliile în care a condus PDL-ul. Emil Boc nu a câştigat singur, ci cu echipa DPL şi cu parteneriatul cu preşedintele Băsescu. Emil Boc este garanţia că acest parteneriat va continua.
- Emil Boc a făcut reforme. A reuşit chiar şi în această perioadă grea să asigure fonduri pentru investiţii.
- Emil Boc este un luptător. PDL poate câştiga alegerile luptându-se cu opoziţia. Nu toţi liderii PDL au stat alături de Emil Boc, nu toţi s-au bătut cu opoziţia pentru guvernul Boc.
- În echipa lui Emil Boc suntem doar învingători, oameni care au câştigat alegerile.
- În echipa lui Emil Boc au loc şi Vasile Blaga, şi Toader Paleologul, au loc toţi cei care vor binele partidului.