Stațiunea Boghiș Băi rămâne o atracție pentru turiști, chiar dacă Elena Udrea, care deține ștrandurile, este la închisoare. În ciuda declarării falimentului, compania continuă să funcționeze.
Una dintre afacerile Elenei Udrea pare să funcționeze, deși fostul ministru se află în spatele gratiilor. Este vorba despre stațiunea Boghiș Băi care a atras mulți turiști și în această vară, deși în luna aprilie firma intra în faliment din cauza problemelor financiare.
Stațiunea deținută de Elena Udrea a fost inaugurată în 2013, iar de atunci a fost deschisă în fiecare an și a atras sute de mii de turiști români, dar și străini. Ștrandurile cu apă termală, restaurantul stațiunii, dar și locurile de joacă au reprezentant cu atracție pentru familiile cu copii. Prețurile sunt mai mici decât pe litoral.
Cât costă un sejur
Turiștii pot opta pentru căsuțe de lemn cu baie proprie care costă 259 de lei pe noapte. În cazul în care aleg un sejur de 5 nopți, prețul maxim în plin sezon este de 1.550 de lei. Cei care vor un sejur de o săptămână, în regim all-inclusive, vor plăti 2.160 de lei.
Familiile cu copii pot alege apartamente și vor beneficia și de o piscină privată. Pentru o noapte, prețul unui asemenea apartament este de 435 de lei, în timp ce, pentru un sejur all-inclusive de o săptămână, turiștii vor scoate din buzunar în jur de 3.000 de lei, potrivit cancan.ro.
Nu s-a terminat
Elena Udrea se află încarcerată la Penitenciarul Târgșor după ce a primit o condamnare de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. În 29 iunie, Înalta Curte i-a respins recursul în casației, dar apărătorul ei spune că lupta nu s-a încheiat.
„Cine crede că au fost depuse armele, se înșală. Avem cel puțin alte patru acțiuni deschise în instanță. Pe scurt, avem o contestație la executarea pedepsei, în luna iulie, la Tribunalul București. Apoi, avem o altă contestație pe fondul recursului în casație, în luna septembrie, și un apel la contestația în anulare, tot în prima lună a toamnei.
Ca să nu mai vorbesc despre o altă contestație făcută la Înalta Curte de Justiție, al cărui termen este stabilit în octombrie. Pe scurt, vă pot spune că va fi o vară fierbinte, căci credem în șansele noastre!”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu.