Elena Udrea a surprins din nou. Rivalii de toate felurile au rămas muţi. News alert

Zilele trecute, Elena Udrea şi logodnicul ei, Adrian Alexandrov, au ieşit la o plimbare prin Capitală, împreună cu bebeluşul lor, Eva. Toţi trei s-au oprit apoi la unul dintre cele mai exclusiviste localuri, Mandaloun.

Îmbrăcată elegant și cu bun gust, în nota deja obișnuită, Elena Udrea a fost o apariție de-a dreptul senzațională în localul situat în zona de nord a Capitalei.

Încercând să păstreze discreţia, fostul ministru al Turismului s-a instalat alături de cei dragi la una dintre mesele restaurantului

De când a revenit în ţară, Elena Udrea își dedică timpul exclusiv familiei. Acum, la ”libanezul” de 1 milion de euro, cum este cunoscut restaurantul, Mandaloun de către lumea bună din Bucureşti, Udrea a ales să petreacă clipe de relaxare, dar și să experimenteze o gamă largă de arome orientale.

În permanență, a fost atentă la fiecare mișcare și cerință a micuței sale, Eva.

Dacă Elena Udrea este o mamă de nota 10, nici Adrian Alexandrov, logodnicul acesteia, nu se lasă mai prejos. La un moment dat, atunci când iubita lui a lipsit pentru câteva clipe de la masă, Adrian și-a luat fiica în brațe și s-a plimbat cu ea pe terasa localului.

După ce au achitat nota de plată, au părăsit cu toții luxosul local și s-au îndreptat spre mașină. Din câte se observă, Elena Udrea și Adrian Alexandrov își împart în mod egal sarcinile de părinți. În timp ce Elena Udrea a luat-o în brațe pe micuța Eva și s-a așezat pe bancheta din spate, Adrian Alexandrov a cărat „scoica” micuței și s-a asigurat că fetele lui vor călători în siguranță până acasă.

Reamintim că Elena Udrea a decis să se reîntoarcă în România după ce a locuit un an şi jumătate în Costa Rica. Pe pagina sa de socializare, imediat după ce s-a întors în ţară, Udrea a scris că aceasta este cea mai bună decizie.

„Da, m-am întors în România. Am renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pentru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiței mele Eva și închiderea procedurii de extrădare.

Am ales să cer protecție în Costa Rica în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranță, însă știți că am fost arestată când Eva avea 13 zile și doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut că ea să vină pe lume în libertate.

Dar așa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în țara mea și am așteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea și cei cu adevărat apropiați mie, alături de noi. Referitor la procesele pe care încă le am în instanță, cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut și în cazul meu. Am ales să postez acest mesaj din respect față de cei interesați și față de presă care încearcă să afle adevărul despre prezența mea Acasă. Știu că o face din bună credință și din dorința de a-și informa corect publicul. Mulțumesc celor care îmi urează bun venit și vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere! Doamne, ajută!

P.S. Am intrat în țară prin vama Giurgiu, la ora șase în această dimineață. Am ales o variantă mai rapidă decât să aștept o cursă de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculație nu își are rostul”, a scris Elena Udrea pe Facebook, în 8 iulie, potrivit antena3.ro