Elena Merișoreanu și-a făcut o nouă intervenție estetică la 77 de ani. Artista a recunoscut că are și botox și fire pentru a arăta mai tânără și că nu iese niciodată nemachiată din casă.
Elena Merișoreanu a recunoscut de nenumărate ori că a apelat la injecțiile cu botox, acid hialuronic, dar și fire pentru lifting facial. Recent, intepreta de muzică populară și-a făcut și blefaroplastie pentru a scăpa de pleoapele căzute.
Elena Merișoreanu și-a făcut blefaroplastie
„Nici nu a durat 10 minute operația și nu m-a durut deloc. A făcut cu laser-ul, taie acel surplus de piele. M-am învinețit mai mult sub ochi, nu mult, dacă mi-aș pune ochelari, nu s-ar vedea. Când voi scoate firele, pâna atunci îmi va trece”, a spus cântăreața.
Interpreta de muzică populară a declarat că a văzut multe fete tinere la clinică și că nu vede o problemă în asta. Ea a mai spus că nu s-a ferit niciodată să recunoască că are intervenții estetice pentru a arăta mai tânără.
„Oricum, nici nu simt că mi-am făcut ceva. Erau la clinică fete tinere. Eu de ce să nu îmi fac? Sincer, mă deranja când mă machiam că era un pic pleoapa lăsată peste ochi. Acum nu se vede, că sunt umflată. Acum 2 zile m-am operat, dar să știi că nu am simțit absolut nimic. Doar când mi-a făcut anestezia locală, a folosit laser-ul.Am fost la o clinică din București. M-am întâlnit acolo cu mai multe persoane publice, dar nu dau nume. Problema fiecăruia, eu nu mă feresc! Erau multe fete tinere pe acolo!”, a declarat Elena Merișoreanu pentru Playtech Știri.
Are și alte intervenții estetice
Artista a mai spus că are botox și fire, dar că nu și-ar face niciodată operații estetice mai complicate. „Am botox și fire. Dacă fetele de 20 ani nu se feresc, eu de ce să mă feresc?! Nu vreau operații estetice, ci doar la injecții apelez”, a mărturisit artista.
Elena Merișoreanu, machiată în permanență
Cântăreața a mai declarat că nu îi place să stea nemachiată și că și-a tatuat buzele, sprâncenele și linia de tuș de la ochi. Artista a scăpat și de kilogramele în plus pentru a arăta mai bine.
„După aproape 30 de ani mi-am refăcut sprâncenele. Aveam sprâncenele albastre, am reușit să scap de albastru cu ajutorul Ștefaniei, după prima ședință, fără laser. Urmează și buzele să le micropigmentez. Mă întreba Măruță dacă tot timpul sunt fardată, i-am zis că da, că umblu mult și trebuie să fiu aranjată. Nu dorm machiată. Mi-a adus demachiant, m-am demachiat și nu a văzut mare diferență. Eu sunt tatuată la ochi, sprâncene, buze și îmi voi face pigment și în obraji. Sunt machiată tot timpul!”, a declarat Elena.