Traseul educaţional al Elenei Băsescu diferă de cel cu care tatăl său se mândrea recent.
Reprezentanţii Universităţii „James Madison” îl contrazic pe Băsescu care susţinea că fiica sa şi-a definitivat studiile la aceasta instituţie. „Elena Băsescu a fost student parttime la «James Madison» University în timpul semestrelor din toamna lui 2002 şi primăvara lui 2003. Ea nu a obţinut o diplomă JMU. Acest student s-a înscris la nouă orecredit pentru ambele semestre, din toamna lui 2002 şi primăvara lui 2003”, a precizat pentru Hotnews Don Egle, purtătorul de cuvânt al universităţii din SUA.
Potrivit Hotnews, Elena Băsescu a ajuns la JMU în cadrul unui program de schimb de studenţi cu Universitatea Româno-Americană la care şi-a dat, de fapt, licenţa în economie. Fiica preşedintelui nu a putut fi contactată ieri de EVZ pentru precizări.
Citiţi şi: Honorius strânge semnături pentru EBA