Elena Băsescu, confundată cu Monica Columbeanu

Aspiraţiile politice ale Elenei Băsescu au ajuns şi în presa din străinătate.

Pe lângă tonul ironic folosit de jurnalişti în prezentarea candidaturii fiicei preşedintelui, aceasta este şi confundată cu un personaj monden - Monica Columbeanu. A făcut-o „La Repubblica”. Ziarul italian a prezentat, sub titlul „Mă trimite tata Băsescu: Elena în parlament”, o galerie foto, dar printre pozele cu Elena şi Traian Băsescu, într-un colaj apar fiica preşedintelui la plajă, dar şi Irinel şi Monica Columbeanu ieşind din mare. Jurnaliştii italieni comentează, de asemenea, că Elena Băsescu, care a lucrat ca model, e cunoscută mai degrabă datorită flirturilor sale, iar candidatura sa pentru Parlamentul European nu a fost primită cu entuziasm de români.

„Îi lipseşte experienţa. Dar cu siguranţă nu şarmul”, susţine „La Repubblica”. Acelaşi ton l-a adoptat şi Associated Press (AP). Elena Băsescu ţopăie pe podium, petrece în cluburi până dimineaţa şi mutilează gramatica, o caracterizează Associated Press pe fiica preşedintelui, întrebând retoric dacă „de asta are nevoie Parlamentul European”. „Tatăl ei se întâmplă să fie preşedintele României, Traian Băsescu, iar românii urmăresc cu deosebit interes ascensiunea divei în politică.

La 28 de ani, Elena Băsescu nu este un politician tipic. Dar cu buzele făcute, părul până în talie şi haine trendy, ea obţine aproape la fel de multă atenţie ca şi tatăl său”, comentează AP. Jurnaliştii remarcă şi faptul că promovarea Elenei Băsescu este o tactică pentru a aduce voturi pentru PDL, partidul din care provine tatăl său. „Ea a fost propusă de persoanele care au vrut să-i facă pe plac lui Traian Basescu”, este părerea lui Vasile Matei, un profesor de istorie din orasul Dej, intervievat de AP. „România nu poate să lupte pentru interesele sale cu o păpuşă Barbie”, a mai spus el.