Elena Băsescu, candidată de oraş

Elena Băsescu, candidată de oraş

Elena Băsescu a strâns semnăturile pentru înscrierea la europarlamentare şi se pregăteşte de campanie.

O campanie „de oraş” însă, fiica preşedintelui nepărând foarte entuziasmată în a lua satele la picior în căutare de voturi. De altfel, nici profilul pe care l-a făcut alegătorilor săi nu se potriveşte cu cel al electoratului din mediul rural.

„Sper în votul tinerilor mai nonconformişti şi puţin supuşi cutumelor, aşa cum mă vede presa sau tata”, a explicat ieri Elena Băsescu, după ce a anunţat că a strâns peste 200.000 de semnături pe care le va depune luni, la tribunal, odată cu candidatura. În privinţa banilor, fiica preşedintelui spune că nu a făcut o estimare a costurilor de campanie, însă acestea n-ar trebui să fie foarte mari deoarece a renunţat la „outdoor”.

Elena Băsescu susţine că nu are nevoie nici de consultanţi, fiindu-i suficient stafful format din zece „prieteni” de la organizaţia PDL sector 1. „N-am bugetul necesar pentru firme specializate şi nici n-are rost. Faptul că am deja notorietate mă ajută. Voi organiza întâlniri regionale şi voi participa şi la emisiuni televizate ca să arăt că pot să vorbesc”, a mai spus fiica preşedintelui.

Ne puteți urmări și pe Google News