El este noul șef al Clanului Sportivilor! A pus pe jar toată lumea interlopă VIDEO

Apare un nou șef în lumea interlopă din București, iar liderii din toată țara par să-i confirme statutul.

Clanul Sportivilor îl are stăpân de acum încolo pe Radu Roșca, fost membru de bază al grupării, până la momentul arestării sale, petrecute cu ani în urmă. Roșca face parte din familia care a controlat multă vreme brigada „bercenarilor”, dar condamnările succesive primite în dosare „grele”, inclusiv pentru atac armat și tentativă de omor, l-au tras pe tușă.

Reîntoarcerea sa în libertate coincide, culmea, cu plecarea din țară a lui Mircea Nebunul, care a preferat să își refacă viața în străinătate. Șef al Sportivilor recunoscut de toată lumea interlopă și unul dintre cei mai mari bătăuși ai țării, Mircea Nebunul a ales să meargă în Italia, acolo unde apropiații săi afirmă că și-a deschis un restaurant cu banii câștigați în România și caută în prezent să ducă un altfel de trai, departe de fostul anturaj.

Cum fotoliul de lider al Clanului Sportivilor era liber, lui Radu Roșca nu i-a fost greu să-l revendice pentru el. Spynews scrie că s-a reuniut o veche bandă din conducerea grupării, iar în jurul lui Roșca fac scut acum Alin Albu, zis „Pittbull”, Nicușor Dumitrescu, alias „Bibiloi” și Gabriel Coșoianu.

Mai mult, Sportivii au strâns legăturile și cu membrii clanului Ștoacă, deși între familia Roșca și temuții interlopi din Ferentari a fost, până de curând, război pe viață și pe moarte. Cu asemenea spate, se aude că Radu Roșca a dat zvon în Capitală că vrea să-și înmoaie ciocul în profitul „Sportivilor”, ceea ce, în traducere liberă, înseamnă că pune taxă pe toate „combinațiile” bercenarilor!