Procurorul public egiptean a formulat, astăzi, acuzaţii de spionaj în favoarea Israelului faţă de doi cetăţeni egipteni şi faţă de doi agenţi ai serviciului de informaţii israelian Mossad, se arată într-un comunicat al biroului procurorului.
“Procurorul public a cerut ca Ramzy Mohamed, Sahar Ibrahim, Samuel Ben Zeev şi David Wisemen - ultimii doi fiind ofiţeri ai serviciului special de informaţii israelian Mossad - să fie trimişi la Cairo, unde vor fi judecaţi de un tribunal penal pentru spionaj în favoarea statului Israel", se arată în comunicatul amintit, citat de Reuters.
Cetăţenii egipteni Ramzy Mohamed şi Sahar Ibrahim se află deja în închisoare pe durata anchetei, “ei fiind acuzaţi de furnizarea unor informaţii despre Egipt ofiţerilor israelieni, în defavoarea interesului naţional al statului egiptean, în schimbul unor sume de bani, cadouri şi partide de sex".
Ramzy Mohamed folosea “metoda seducţiei" şi recruta agenţi femei ca să lucreze ulterior pentru serviciile israeliene. Sahar Ibrahim a fost recrutată în acest sens de către Ramzy Mohamed, fiind acuzată, deopotrivă, că a divulgat secrete statului Israel.
Cei doi ofiţeri israelieni aparţinând Mossad, Samuel Ben Zeev şi David Wisemen, au fost arestaţi, însă declaraţia nu specifică dacă aceştia desfăşurau misiuni informative pe teritoriul Egiptului, neexistând nicio reacţie în acest sens din partea statului Israel, conform sursei amintite.