Reportaj din Egipt: "Vreau să protestez, chiar dacă este ultimul lucru din viaţa mea"

Reportaj din Egipt: "Vreau să protestez, chiar dacă este ultimul lucru din viaţa mea"

Egiptul e sub asediu. De cinci zile ţara e blocată şi ruptă de lume după ce accesul la internet şi telefonie mobilă a fost întrerupt, în urma protestelor de amploare. Un jurnalist de la cotidianul francez Liberation, trimis special la Cairo, a stat de vorbă cu egiptenii ostili regimului Mubarak.

Chiar dacă Hosni Mubarak a demis aseară guvernul, egiptenii nu renunţă şi cer în continuare în stradă demsia liderului de la Cairo. "Libertatea are un preţ, nu este gratis", strigă un tânăr de 26 de ani în centrul capitalei egiptene. Jurnalistul de la cotidianul francez Liberation transmite din Piaţa Talaat Harb, a doua ca mărime din Cairo atmosfera încrezătoare şi demnă din mijlocul mulţimii de protestatari. Oamenilor nu le este frică si sunt decişi să dărâme regimul Mubarak. Egiptenii scandeză "Libertate, libertate!" "Scrieţi vă rog că o să stăm în stradă până pleacă de la putere Hosni Mubarak. Eu am 39 de ani şi el este la putere de când eu eram copil şi aveam 9 ani. Ajunge!", este rugămintea unui egiptean pentru reporterul cotidianului francez. "Vreau să iau parte la proteste chiar dacă acest lucru ve fi ultimul din viaţa mea. Dacă trebuie să moară 20 de milioane de oameni, restul vor putea trăi demn. Libertatea are un preţ", mărturiseşte un bătrân din rândul protestatarilor. Din mulţimea ieşită în stradă la Cairo fac parte mulţi tineri, sunt însă şi oameni în vârstă, femei, dar şi copii. Majoritatea egiptenilor nu au cunoscut alt preşedinte decât pe Hosni Mubarak, în vârstă de 82 de ani şi de 3 decenii la putere. O treime dintre ei s-au născut în timpul regimului liderului contestat, notează CNN. Cinci zile de proteste violente În ciuda demiterii guvernului şi promisiunilor anunţate aseară de preşedintele Hosni Mubarak într-o declaraţie televizată, egiptenii au reluat în această dimineaţă protestele. La Cairo, Suez şi Alexandria se aud din nou sloganuri ostile regimului Mubarak. În schimb, autorităţile au scos soldaţii şi zeci de tancuri în stradă. De cinci zile, în Egipt au loc manifestaţii de amploare. Autorităţile anunţă decesul a 30 de persoane şi rănirea altor peste 1.000.

Ne puteți urmări și pe Google News