„Efectul francez” în alegerile din Finlanda, o nouă lovitură pentru Bruxelles. Naționaliștii au ajuns la doar 7000 de voturi de partidul care a câștigat alegerile!

„Efectul francez” în alegerile din Finlanda, o nouă lovitură pentru Bruxelles. Naționaliștii au ajuns la doar 7000 de voturi de partidul care a câștigat alegerile!

Finiș la fotografie în alegerile de duminică din Finlanda. Social democrații devin cel mai mare partid din țară cu 17,7 la sută din voturi și 40 de fotolii parlamentare. Victoria are însă un gust amar, pe locul doi, la o diferență infimă, s-a clasat Partidul Adevăraților Finlandezi cu, mare atenție, 17,5 la sută din voturi și 39 de mandate.

De fapt, diferența dintre socialdemocrați și naționaliști este de mai puțin de 7 000 de voturi. Partidul premierului Juha Sipila s-a clasat abia pe locul trei cu 13.8 la sută din voturi, urmat la distanță de Ecologiști și Alianța de Stânga.

„Pentru prima dată din 1999, suntem cel mai mare partid din Finlanda”, a declarat bucuros liderul social democrat Antti Rinne. Chiar dacă în Finlanda există cutuma ca funcția de premier să fie acordată partidului care a câștigat cel mai mare număr de voturi, formarea unei majorități guvernamentale va fi o sarcină extrem de dificilă. La fel de dificilă va fi și transpunerea în practică a promisiunilor electorale. Social democrații au marșat în campanie pe creșterea cu 100 de euro a pensiilor sub 1400 de euro, o măsură care ar ajuta 55000 de pensionari să scape de sărăcie. S-a dovedit o alegere fericită, pentru că, în Finlanda, persoanele în vârstă de peste 65 de ani reprezintă 21,4% din populația țării. Ca să crească pensiile, social-democrații vor să mărească, însă, taxele, în condițiile în care Finlanda are deja un sistem de impozitare ridicat. Rata maximă a impozitului pe venit este de maximum 51,1%., iar rata medie de 30%, potrivit datelor OCDE.

Cum social-democrații se declară, totodată, favorabili primirii de noi imigranți și foarte dornici să pună în practică măsuri draconice de limitare a emisiilor de dioxid de carbon, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva finlandezii l-au ales pe Moș Crăciun care are gratuit în tolba lui fără fund daruri pentru toată lumea... În mod cert, social democrații n-au de unde scoate banii pentru planurile lor. De altfel, nici că vor găsi susținerea parlamentară necesară nu e sigur. Cel mai probabil, următoarele luni vor fi deosebit de agitate, iar Adevărații Finlandezi își vor continua ascensiunea.

Violurile comise de imigranți la Oullu și în alte orașe din țară au făcut ca sprijinul pentru naționaliști să crească de la 8 la sută la sfârșitul anului trecut, la 17,5 la sută în alegerile de duminică. Și trendul pare să se păstreze, mai ales că „extremistul” Jussi Halla-aho, președintele Partidului Adevăraților Finlandezi, are multe idei de bun simț. Aliat la nivel european cu Salvini, Halla-aho spune că lupta împotriva încălzirii globale nu trebuie să alunge afacerile din Finlanda și că mica lui țară nu poate să salveze de una singură lumea. Asta ca să nu mai vorbim de popularele polititici de întărire a granițelor țării și de reducere a imigrației pe care Adevărații Finlandezi le promovează de ani de zile.

Dinamica alegerilor din Finlanda, pe care aș numi-o, dacă îmi permiteți, „efectul francez” (dat fiind că a apărut prima oară la alegerile prezidențiale din Franța, alegeri câștigate de Macron până la urmă) arată că votul din țările care se confruntă cu probleme legate de imigrație este din ce în ce mai polarizat și niciun partid nu mai poate conta pe o victorie confortabilă. E drept, o mare parte a electoratului este captivă încă temelor ecologiste și umaniste pe care le agită aparatul mondial de propagandă progresistă, dar naționaliștii și populiștii devin al doilea partid și principala forță de opoziție.

Asta până când erodarea la guvernare a tuturor partidelor progresiste (prin incapacitatea de a-și îndeplini fantezistele promisiuni electorale) nu va face decât să aducă la putere așa-zisa extremă dreaptă populistă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News