Efectul devastator pe care îl are GAMES OF THRONES asupra vieții și sănătății. Avertisment nebănuit al SPECIALIȘTILOR

Sexul și televiziunea, două dintre marile plceri ale zilelor noastre în detrimentul timpului nostru, și așa limitat, dar care nu ne mai aparține.

Potrivit profesorului David Spiegelhalter, de la Universitatea din Cambridge, cuplurile din Marea Britanie fac cu  40% mai puțin sex decât  acum 20 de ani. Cercetătorii au avertizat anterior că o creștere a dispozitivelor, cum ar fi iPad-urile, îi ajută pe oameni să nu se plictisească, dar îi înstrăinează. Spiegelhalter susține că problema a devenit și mai toxică de-a lungul anilor, iar serialele de consum, precum Game of Thrones, dau dependență.  

"Ideea este că această conectivitate masivă, verificarea constantă a telefoanelor noastre, comparativ cu doar câțiva ani în urmă, când televizorul era închis la ora 10:30 și nu mai aveai altceva de făcut a dus la această problemă,, a spus recent profesorul Spiegelhalter la Festivalul Hay .

Spiegeilhalter mai susține faptucă viața  cuplurile britanice se va schimba: nu vor mai avea relații intime până în 2030. "Unul dintre cercetători a menționat cuvântul iPad. Cred că este setul de box-uri, Netflix:,, Doamne, Dumnezeule, trebuie să mă uit la întreaga serie din Game of Thrones ", a avertizat profesorul. Cu alte cuvinte, consumul pe bandă rulantă a filmelor și a divertismentului a dus la scăderea libidoului.