Efectele „solidarității” europene! 49% dintre italieni vor ieșirea țării lor din UE!
- Ovidiu Drugă
- 14 aprilie 2020, 11:54
Potrivit unui sondaj realizat de Tecnè Poll, nemulțumirea italienilor față de Bruxelles a crescut dramatic în ultimele săptămâni. Puși în fața unui ipotetic vot în care puteau să aleagă între a „rămâne” și a „ieși” din UE, așa cum a făcut Marea Britanie, 49% dintre italieni au ales a doua opțiune.
Sociologii spun că principala cauză a supărării italienilor este lipsa de solidaritate manifestată de Uniunea Europeană față de Italia în ceea e privește criza de sănătate. Iar schimbările din opinia publică sunt dramatice. Față de ultimul sondaj din noiembrie 2018, opoziția față de ieșirea din UE a scăzut cu 20 de procente.
Și nu e decât începutul, avertizează jurnaliștii de la Il Giornale, care prevăd o erodare și mai mare a încrederii în Uniunea Europeană ca urmare a tensiunilor legate de coronabond-uri. „Ani de zile Italia a fost tratată cu suficiență de UE, dar astăzi, în aceste zile foarte complicate, în care cooperarea dintre țările membre ar fi de dorit, mulți se așteptau la o schimbare de curs. Nu a fost cazul și probabil nici nu va fi .
Într-o atmosferă tensionată, Angela Merkel și Mark Rutte, lideri ai Germaniei și respectiv ai Olandei, au lămurit că interesele naționale există înainte de solidaritatea europeană. Morala poveștii: Italia și, odată cu ea, întregul front anti-rigurozitate financiară (țările mai sărace din sudul Europei), trebuie să se resemneze”.
Pentru unii dintre italieni, însă, nu prea e vorba de resemnare, ci de furie și de dorința de a rupe orice legături cu bogații vecini din nord.