Astăzi începe cea de-a XIII ediție a Festivalului SoNoRo și anunță pentru săptămâna ce urmează un program în care muzica de cameră invită la o descoperire a altor arte sau activități dedicate contemplării artistice.
Duminică, 4 noiembrie 2018, Festivalul SoNoRo propune un maraton concertistic și își invită publicul încă de la ora 11:00 dimineața, în mansarda Carului cu bere, pentru a descoperi o altă parte a acestei emblematice clădiri interbelice. Concertul ce va avea loc aici poartă un nume pe măsura spațiului ce îl găzduiește – HANGOVER – și oferă un repertoriu potrivit începerii cu bucurie a unei frumoase duminici, din care nu poate lipsi „Suita în re minor pentru violoncel”, de Johann Sebastian Bach, sau cele trei madrigaluri pentru vioară și violă de Bohuslav Martinu.
Pentru după-amiază, un efect secundar preconizat al concertului ÉCOUTE, ÉCOUTE, ce va avea loc la Palatul Mogoșoaia, la ora 14:30, va fi desigur o plimbare prin grădinile regale, inspirată programul muzical ce cuprinde „Le jardin féerique” pentru pian la patru mâini și „Gaspard de la nuit, Trois poèmes pour piano d’aprés Aloysius”, de Maurice Ravel, alături de alte lucrări de Gabriel Fauré.
Pentru seara de duminică Festivalul SoNoRo propune expoziția Transfer de memorie a artistului Eugen Vuțescu, în spațiul Galeriei Halucinarium, unde va avea loc concertul VERTIGO. Programul cuprinde: Astor Piazzolla – „Histoire du Tango” (fragmente) pentru vioară și chitară, Ludwig van Beethoven – Serenada pentru trio de coarde în re major, Op. 8, și Jan Sibelius – Trio de coarde.
Luni, 5 noiembrie, după acest preaplin muzical duminical, publicul meloman bucureștean este invitat în catedrala Catedrala Sf. Iosif, unde va avea loc concertul FRUIT OF FAITH. Programul cuprinde lucrări de Domenico Scarlatti și Wolfgang Amadeus Mozart, dar și de compozitorul contemporan Arvo Pärt.
Accesul la acest concert este liber.
Marți, 6 noiembrie, la Sala Radio, va avea loc concertul SOMETHING BORROWED, SOMETHING BLUE, al cărui program cuprinde lucrări de Johannes Brahms, Ralph Vaughan-Williams, Manuel De Falla și Felix Mendelssohn-Bartholdy. Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate de la casa de bilete a Sălii Radio.
Prima parte a Festivalului SoNoRo în București se va încheia miercuri, 7 noiembrie, în Aula Academiei de Studii Economice, unde, chiar sub marea frescă pictată de Cecilia Cuţescu-Storck, ce decorează Aula, publicul va asista la CHIAROSCURO, un concert ce are în program lucrări de Ludwig van Beethoven, Leo Brouwer, Serghei Rachmaninov, Alfred Schnittke și Dmitri Șostakovici.
Accesul la acest concert este liber.
Biletele pentru celelalte concerte pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim (www.eventim.ro), din librăriile Humanitas și Cărturești, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone și Domo.
Mai multe detalii pe www.sonoro.ro
***
Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Austria, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.
Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (13 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (12 ani), SoNoRo On Tour (11 ani), SoNoRo Arezzo (8 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (6 ani).
SoNoRo este membru al European Festivals Association.