Dascălii de școală nouă prost plătiți au rămas o legendă urbană, fiindcă majorările salariale din ultimii ani, decise de guvernul pesedist, au schimbat mult în bine situația lor financiară. Totuși, sistemul permite unele anomalii ce par desprinse din teatrul absurd.
Salariile angajaților din Educație au crescut în 2019 cu peste 20% față de cele din 2018, potrivit Institutului Național de Statistică. Astfel acest domeniul este al doilea, după construcții, în privința procentului de majorare a câștigului mediu net lunar. Cu toate acestea, salariile cadrelor didactice din România rămân printre cele mai mici din Europa, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, citat de edupedu.ro.
În 2019 câștigul mediu brut lunar din învățământ a fost 5.713 lei, iar net 3.396 lei. În acest domeniu erau înregistrați 360.600 de angajați la 31.12.2019, din care 20.271 în instituții private de învățământ. Salariile din acest raport statisti sunt calculate pentru toți angajații din acest domeniu, nu numai pentru profesori.
Faţă de anul 2018, topul creşterilor câştigului salarial mediu net lunar pe activităţi economice a fost următorul: construcţii (+45,9%); învăţământ (+20,4%); tranzacţii imobiliare (+16,8%); activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+15,7%); producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+14,9%); activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+13,7%).
Profesorii, printre codașii Europei
Comparativ cu media pe economie, câştigul salarial mediu net lunar din anul 2019 a fost mai mare cu doar 13,7% în învăţământ. Asta în timp ce în toate aceste activități economice salariile sunt mai mari decât media pe economie, vedetă fiind domeniul informaţiilor şi comunicaţiilor, cu o creștere de 89%.
Un raport Eurydice, al Comisiei Europene, arăta că în anul școlar 2019-2020, cadrele didactice din România aveau unele dintre cele mai mici salarii din Europa, chiar dacă în ultima perioadă a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri.
Legea permite anomalii bizare
Maximul de salarizare poate fi atins de un profesor abia la 40 de ani de vechime, când salariul este cu 77,6% mai mare față de salariul de debut, mai notează raportul, analizat de edupedu.ro.
Totuşi, un șofer de la ministerul Educației, de exemplu, are un salariu de bază, brut, de 4.331 de lei pe lună la această dată, conform grilei de salarii afișată pe site. În acelaşi timp, un profesor cu grad didactic I și 20 de ani vechime, cu studii superioare și cu toate etapele parcurse în carieră, are în 2020 un salariu de bază brut de circa 4.330 de lei și ar urma, stipulează grila de salarizare din Legea 153, amânată de Guvern până în 2021, să ajungă la un brut de 5.101 lei în septembrie 2021, dacă legislația rămâne neschimbată.
Un alt exemplu este al unui director de cabinet de la Ministerul Educației care are un salariu brut lunar de până la 8.631 de lei, potrivit documentului citat. Este mai mult cu aproape 900 de lei decât salariul de bază pentru un profesor universitar cu 20 de ani vechime, de circa 7.700 lei.