Evenimentul Zilei > Actualitate > Editura ALLFA te provoacă la concurs
Editura ALLFA te provoacă la concurs

Editura ALLFA te provoacă la concurs

La împlinirea unui an de la lansarea colecţiei Strada Ficţiunii, miercuri, 28 martie, ALLFA invită cititorii la un dublu eveniment: organizarea unui Scavengers Hunt şi lansarea romanului Cevengur, de Andrei Platonov.

Pe 28 martie, de la ora 16.30, Centrul Vechi al Bucureştiului va deveni terenul pentru „o vânătoare de comori”, al cărui rezultat se doreşte a fi: realizarea unui nou vizual pentru colecţia de literatură Strada Ficţiunii.
În joc se vor implica patru echipe, cu câte 5-8 membri fiecare. Patru dintre cei mai cunoscuţi bloggeri de la noi vor fi lideri de echipă, dar şi fi parteneri media ai evenimentului: Elena Cîrîc (elenaciric.ro), Raluca Popa (raluxa.com), Toma Nicolau (tomanicolau.ro) şi Alexandru Tunaru (tunaru.ro). Bloggerul lider îşi va selecta echipa dintre cititorii blogului său; dacă doriţi să participaţi trebuie să intraţi pe blogul liderului dorit şi să vă înscrieţi. Participanţii vor fi recompensaţi cu premii de la Editura ALLFA şi partenerii ei: Evolio (evolio.ro), Biciclop (ciclop.eu).

Membrii fiecărei echipe vor fi legaţi unii de alţii, vor primi o listă de taskuri şi vor avea o oră la dispoziţie să le îndeplinească. Echipa care va îndeplini toate taskurile va fi declarată câştigătoare si va contribui la realizarea noului vizual al colecţiei Strada Ficţiunii. În aceeaşi zi, începând cu ora 18.00, la Godot Café-Teatru va avea loc lansarea unui roman – eveniment: Cevengur, de Andrei Platonov.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News