EDITORIALUL EVZ: Sebastian Lăzăroiu, această maşină Enigma a Palatului Cotroceni
- Ioana Lupea
- 10 martie 2011, 00:00
Vasile Blaga nu poate salva PDL de la dezastru electoral pentru că scopul lui nu e victoria partidului, ci să-şi negocieze cu adversarii politici supravieţuirea.
Acesta ar fi, decodificat, ultimul mesaj al lui Traian Băsescu către PDL, cifrat de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-un comentariu pentru contributors.ro. Consilier de care şeful statului s-a delimitat puţin după istoria publică cu Albă ca Zăpada, atât cât era necesar pentru a păstra ambiguitatea asupra identităţii autorului real.
Să fie însuşi preşedintele cel care se adresează cifrat PDL sau lucrul ăsta îl face un consilier prezidenţial nonconformist, cu înclinaţie spre romanul cu cheie? Ultima variantă părea probabilă pentru că Lăzăroiu a avut inteligenţa ca între două mesaje cu sens pentru PDL să strecoare, diversionist, unul fără, despre frustrarea sexuală şi revoluţie. Sau poate că avea şi acela vreun cod pe care nimeni nu a reuşit să-l spargă.
Opoziţia nu poate striga că preşedintele a încălcat neutralitatea ce-i este impusă de Constituţie amestecându-se în viaţa internă a PDL. Liderii partidului de guvernământ trebuie însă să fi priceput mesajul transmis de Lăzăroiu, care începe cu o prelegere despre învingerea forţei gravitaţionale, dar face trimitere la greii partidului ce promit victoria PDL în timp ce-şi aranjează o viaţă liniştită după pierderea alegerilor.
Comunicarea cifrată se desfăşoară pe deasupra capului premierului Emil Boc, care are de rezolvat propria enigmă. Boc trebuie să decidă, rapid, dacă alege drumul lui Traian Băsescu sau pe cel al lui Vasile Blaga. Primul i-a propus să părăsească Palatul Victoria şi să-şi continue mandatul, mai lung, de şef al PDL, funcţie pe care o pretinde şi Blaga. Cel de-al doilea i-a repetat, liniştitor, prin declaraţii publice că nu-l interesează portofoliul de şef al cabinetului, la care Emil Boc ţine atât de mult. De altfel la ultima şedinţă de partid, premierul a primit o reconfortantă porţie de complimente din partea vechii gărzi. N-a fost chiar un "trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău" adresat cândva de Theodor Baconschi Elenei Udrea, dar discursurile elogioase despre performanţele lui Emil Boc intră în categoria "cântare premierului".
Albă ca Zăpada i-a folosit lui Traian Băsescu ca să sperie PDL. Cu cât dezbaterea despre posibilitatea unui nou partid ar fi fost mai vie şi mai largă, cu atât spaima PDL de scindare şi eşec ar fi trebuit să fie mai mare. La fel şi dorinţa de a integra ideile prezidenţiale despre cum să arate şi să acţioneze PDL. Lăzăroiu şi-a construit mesajul pe o preocupare reală a electoratului instruit şi urban, care se simte nereprezentat de partidele din parlament, pe care a utilizat-o în jocul de putere al lui Traian Băsescu cu PDL.
Consilierul prezidenţial a revenit marţi cu o nouă opinie cu cifru, pericolul extern Albă ca Zăpada fiind înlocuit cu unul intern, graşii partidului. Destinatarul este însă incert. Se adresează greilor PDL sugerându-le că se ştie cu ce s-ar ocupa ei în culise şi pe bani publici? Sau viitorilor delegaţi la congresul din mai, cu avertismentul că vechea gardă, versată în relele politicii, ar putea vinde partidul "bandei" lui Dan Voiculescu contra salvării individuale? Mesajul conţine şi un surprinzător îndemn implicit: în loc să luptaţi pentru adoptarea criteriilor de integritate, adică pentru principii, mai bine aţi arunca peste bord grupul lui Vasile Blaga.
Mesajele codate de Sebastian Lăzăroiu reprezintă însă o fugă de răspundere a lui Traian Băsescu. Ocupat să salveze PDL, chiar împotriva voinţei lui, şeful statului a uitat de promisiunea făcută cetăţenilor că va vorbi cu voce tare şi cu orice risc despre nelegiuirile politicienilor. Or, consilierul prezidenţial Lăzăroiu se referă, aluziv, la corupţia unor foşti sau actuali demnitari ai PDL care au alimentat cu bani publici conturile adversarilor politici şi au sabotat, în interes personal, politicile guvernului. Fapte grave care, dacă ar fi adevărate, ar merita expuse public în virtutea angajamentului pe care şi l-a luat şeful statului şi nu trecute sub tăcere pentru a fi utilizate în jocul de putere din PDL.