Ora 22.10. In noaptea care amortise Romania se aude glasul Regelui: „Romani, in ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu, ca nu este decat o singura cale pentru salvarea tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite!”.

O tara intreaga e naucita, ciuleste urechea langa aparatele radio, iar, ca niciodata, cerul patriei, intepat de obuzele sovietice, parea mai rosu, mai incandescent. „Dictatura a luat sfarsit, si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi, in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sunt garantate si vor fi respectate”, tuna vocea lui Voda.

In decurs de cateva ore, 160.000 de soldati romani, caliti in zapezile Caucazului, dar si in stepa calmuca, sunt luati ostatici de sovietici, si multi dintre ei vor sfarsi in Siberia. Multi dintre ei erau aceiasi care, in vara lui 1941, plecasera sa dezrobeasca Basarabia. Peste o saptamana, Armata Rosie intra in Bucuresti, iar hoarde de mongoli beti cu cate trei-patru ceasuri la mana jefuiau primul oras capitalist intalnit in cale. Se lasa noaptea neagra a dictaturii, se instaura ciuma rosie. Poporul roman incepea urcusul spre Golgota…

Este teribil de greu sa descrii momentul 23 august 1944, mai ales dupa falsa istoriografie comunista sau exagerarile monarhistilor. Momentul a fost descris in poate prea multe sintagme: „actul de la 23 august 1944”, „insurectia armata a intregului popor”, „revolutie antifascista”, „intoarcerea armelor”, dar si „tradarea de la 23 august”. Acest eveniment istoric a fost si sarbatoare nationala, dar este considerat si o lovitura de stat, eventual de palat, un gest sinucigas care i-a adus pe sovietici in tara.

In istorie nu au loc sentimentele sau patimile, iar ea nu se face cu „daca”. Astfel, teoria monarhista conform careia „daca” nu intervenea Regele poate ajungeam gubernie sovietica nu sta in picioare. Termenii de „salvare”, „act necesar” par ridicoli avand in vedere tavalugul comunist care a maturat Romania timp de cinci decenii. Dupa cum nu rezista nici cealalta teorie conform careia „daca” Maresalul Antonescu ramanea la putere putea obtine o pace avantajoasa, iar Romania ar fi avut soarta Finlandei. Jocurile erau deja facute la Ialta, iar destinul nostru pecetluit.

Cert este ca la 23 august – o cotitura extrem de importanta a razboiului, poate cea de-a doua ca importanta din istoria conflagratiei mondiale – Germania a pierdut cel mai important aliat european in inclestarea cu Rusia sovietica. Printr-un simplu gest regal, armate rosii au ajuns in Transilvania, iar, la cateva zile distanta, Balcanii cadeau si ei, schimband decisiv soarta razboiului.

Pana cand vor disparea patimile, putem analiza doar faptele: o tara ocupata, un rege izgonit, pe pieptul caruia Stalin asezase cel mai mare ordin, „Victoria”, sute de mii de ostasi prizonieri… Aceasta-i istoria, restul sunt doar patimi si comentarii.

Iar, de cele mai multe ori, termenii de onoare si tradare par diferiti doar daca-i privesti din alt unghi.