Un român din doi crede că, în decembrie 1989, în România a avut loc o lovitură de stat (dar 94% vor un monument al Revoluţiei în localitatea lor), arată un studiu realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie (IRES).
Cei care au murit atunci credeau că participă la o revoluţie. Două perspective care demonstrează că, de multe ori, atunci când iei distanţă şi te detaşezi poţi vedea mai bine întregul.
Atunci, peste 21 de milioane de români se simţeau conectaţi la istorie. "Vinovaţi" de o rezistenţă pasivă, gard în gard cu complicitatea, românii anului 1989 se bucurau că li se întâmplă ceva ce nici măcar nu mai sperau: să scape de Ceauşescu. Restul, în acele zile, erau subtilităţi.
A trebuit să treacă 21 de ani, valuri de mineriade, de "IMGB face ordine" şi nesfârşite mandate prezidenţiale ale lui Ion Iliescu pentru ca românii să aibă, iată, sentimentul că au fost duşi de nas, că li s-a furat ceva. "Securiştii de bine" s-au adaptat perfect noilor condiţii istorice; puţin le pasă că 64% dintre români cred, azi, că la Revoluţie au fost influenţe externe (51% cred că URSS/Rusia şi-a băgat coada).
Doi români din trei nu mai cred azi în existenţa teroriştilor şi, ghinionul lui Ion Iliescu, tendinţa e ca istoria să contabilizeze cei mai mulţi morţi ai Revoluţiei, sec, în dreptul numelui său. Pentru aducere aminte: au fost 162 de morţi până în 22 decembrie şi 942 după fuga lui Ceauşescu! "Genocidul neocomunist a fost declanşat pentru a fi salvate eşaloanele 2 şi 3 din conducerea PCR şi a Securităţii", arată Asociaţia 21 Decembrie 1989.
Potrivit studiului IRES, cei mai mulţi români nu pot asocia cuvintele fericire sau mândrie atunci când se gândesc la Revoluţia din 1989; dar simt durere, furie, dezgust. Sunt sentimente ce pot fi înţelese. În primăvara anului 1990, abia o mână de oameni striga în Piaţa Universităţii împotriva regimului neocomunist, care făcea totul ca să conserve puterea şi privilegiile nomenclaturii comuniste de rang II şi ale "elitelor" securiste. Atunci nu s-au făcut sondaje, dar votul de la 20 mai, oricâte probleme ar fi avut (şi a avut!), poate fi considerat definitoriu: Ion Iliescu a primit 85% din voturi, iar partidul emanat, FSN (plus sateliţii), în jur de 80%. Azi, deşi sunt revoltaţi, furioşi, dezgustaţi, 57% dintre români nici măcar nu-şi amintesc Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timi şoara (dar, când li se spune ce înseamnă asta, 79% cred că lustraţia trebuia făcută).
Nu cred că 55% dintre români au respins, în decembrie 1989, ideea execuţiei soţilor Ceauşescu. Dacă ar fi fost aşa, şi-ar fi manifestat mai mulţi îndoielile în privinţa noii puteri şi n-ar mai fi răsărit soarele la fiecare apariţie în public a lui Ion Iliescu, defilând braţ la braţ cu minerii lui Miron Cozma sau cu securiştii botezaţi ai lui Virgil Măgureanu.
Prea puţini români cred azi că au câştigat ceva după decembrie 1989 (deşi, fără aceste câştiguri, viaţa li s-ar părea insuportabilă): libertate (36%), dreptul la liberă exprimare (18%), dreptul de a ieşi din ţară (12%), democraţie (3%). Nostalgia e de înţeles până la un punct: e în firea omului să-şi aducă aminte cu plăcere de tinereţe, mai ales atunci când prezentul nu e prea roz (61% spun că, azi, le merge prost). Totuşi, oricâtă înţelegere ai avea, e greu să-i priveşti cu simpatie pe cei care judecă simplist şi, în loc să se implice, au nostalgii (greşite) şi atât. Şi îşi vând votul, şi nu s-au vaccinat, încă, împotriva demagogiei.
Ce s-a întâmplat între timp, de au ajuns românii să-şi reconsidere radical părerea despre decembrie 1989 nu ţine doar de criza economică sau de guvernarea şchioapă din prezent. E o lege a istoriei, care pune, în timp, lucrurile şi personajele la locul lor. Atenţie, însă; faptul că 45% dintre români cred sincer că ar fi trăit mai bine acum dacă n-ar fi fost Revoluţia nu e doar eşecul lui Ion Iliescu! E deopotrivă eşecul elitelor postde cembriste şi e eşecul unui popor needucat care, parcă, n-are vână. Nu alţii sunt de vină pentru eşecurile noastre, nu există conspiraţii mondiale care să vizeze România. Principalii conspiratori suntem chiar noi.
Recomandările noastre
