De multe ori am fost acuzat de factori importanţi ai vieţii politice că o astfel de campanie duce la distrugerea democraţiei. Iar democraţia este, după cum spunea fostul prim-ministru britanic Winston Churchill, "un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum". Tot ce este posibil, dar asta nu înseamnă că politicienii trebuiesc iertaţi având această scuză. Nu putem să închidem ochii la nesfârşit la gafele politicienilor, la iresponsibilitatea lor care frizează uneori trădarea doar pentru a salva un sistem democrativă. Sistem care a fost atât de virusat încât a intrat în colaps, e în moarte clinică!

Noua lege a sănătaţii pusă în dezbatere publică mi-a dat din nefericire dreptate. Cu excepţia postului public de televiziune şi a B1TV, restul mass-mediei, cel puţin vizuale, a deturnat sensul discuţiei. Ceea ce a provocat Traian Băsescu – după arhietipul cunoscut – a fost o dezbatere publică. Care poate să dureze după cum susţinea dr. Cristian Anton Irimia, secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, cât va fi nevoie. Ce au făcut însă politicienii? În primul rând nu au citit legea, asemenea fătucelor din televiziune – vorba lui Ion Cristoiu. Şi pentru că le-a fost lene să citească lenea au făcut precum un banc celebru din perioada lui Ceauşeşscu: "Au tras-o pe Academiei".

Aşa se face că dezbaterile s-au limitat la persoana doctorului Raed Arafat şi a SMURD. Timp de trei zile atât minunatul doctor, cât şi sistemul implementat de el au fost jeliţi de bocitoarele de serviciu, de istericii care se comportă precum ceasurile cu cuc. La oră fixă li se îngroaşă vena de la gât şi încep să-l înjure pe Traian Băsescu. Preşedintele nu e perfect, trebuie şi criticat, dar să-l faci duşmanul numărul 1 al democraţiei, al ţării e parcă prea mult!

N-am auzit o dezbatere articulată, cu specialişti, despre noul proiect de lege. Cum se vor transforma spitalele în fundaţii, cum se va produce atragerea de fonduri private… Care va fi pachetul de bază asigurat! Pot în cadrul acestui pachet de bază să mă tratez dentar, să-mi pun dinţi mai pe româneşte. Sau în contul asigurării pot primi cel mult o aspirină şi un bandaj dacă îmi rup piciorul? Dacă asigurarea de bază va acoperi tot, ca până acum, de ce să îmi mai fac una suplimentară, voluntară cum spune legea Raed Arafat. Ce sunt prost să dau bani în plus? Care sunt avantajele asigurării suplimentare că eu unul n-am priceput. Doar că nu stau la coadă şi sunt primit preferenţial? Aiurea, tot şpaga sau cunoştinţele te rezolvă în sistemul nostru medical.

În loc să asist la o confruntare la sânge pro şi contra noii legi a sănătăţii, politicienii ne-au luat faţa, au făcut ca de obicei agenda zilnică. Total pe dinafară au încercat ori să-l mitizeze pe doctorul Raed Arafat ori să-i găsească pete. E destul de ridicol ca unul care până mai ieri era considerat un Mesia al Sănătăţii să devină a doua zi, din interese politice, un Iuda. Un escroc. Dar lucrurile astea nici nu mai contează, cel puţin pentru politicieni!

Mitinguri, adunări populare, strigăte răguşite: "Salvaţi-ne, Salvaţi-vă!" De cine, de ce? Câţi au citit legea ca să ştim cine şi ce ne aşteaptă. Dezbaterea publică pentru asta există. Mă aşteptam ca USL-ul (unde notă discordantă a făcut deputatul Nicu Bănicioiu, care se pricepe) să vină cu oameni grei care să combată. Ceva de genul: "Casele de asigurări trebuiesc verificate de Comisia X, putem privatiza doar X spitale, asigurarea de 50 fr/euro e mare etc." Aiurea! Soluţia a fost: doctorul Raed Arafat va avea un loc în noul guvern USL. Nimic despre modelul sanitar care se aplică în Olanda, în Germania sau Slovacia. Că tot ne raportăm la Uniunea Europeană şi când ne tăiem părul din urechi!

Ca de obicei politicienii au omorât subiectul, au ucis dezbaterea! Lor le dă mâna pentru că rar vezi vreun politician care să se trateze în România. Acum că s-au săturat de gargară poate vine rândul specialiştilor!