În timpul petrecerii ocazionate de împlinirea vârstei de 60 de ani, omului de afaceri Dinu Patriciu i s-a făcut rău, a fost transportat de urgenţă la spital, iar medicii i-au pus un diagnostic destul de serios: hemoragie digestivă.

Într-un mall din Bucureşti, jurnalistul Victor Ciutacu a fost la un pas, potrivit propriilor relatări, să fie agresat fizic de nişte cetăţeni înfierbântaţi de caniculă şi de convingerile politice diferite de cele ale ziaristului. Incidentul a fost cu atât mai regretabil cu cât Victor Ciutacu era însoţit de fiul său minor, nevoit să asiste la întreaga scenă şi, probabil, terifiat de aceasta.

Din fericire, ambele incidente nu au degenerat. Între ele nu există, aparent, nicio legătură directă. Dezbaterea ce a urmat în mediul virtual, reprobabilă din cauza violenţei fără precedent, este un liant. Am citit pe forumul EVZ comentariile unor lobotomizaţi, care se înghesuiau să-i pună lui Dinu Patriciu diagnostice incurabile, bucurându-se că sănătatea omului de afaceri este precară şi clamând că problemele sale nu sunt de natură fiziologică, ci politică, sunt o "pedeapsă binemeritată" pentru antibăsescianismul lui.

L-am văzut pe senatorul PDL Traian Igaş spunându-le românilor că Victor Ciutacu primeşte ceea ce merită, ignorând faptul că, dacă mai apare mult la televizor, sar putea să fie în aceeaşi situaţie. Am văzut oameni care regretau că Victor Ciutacu nu a fost linşat pentru opiniile lui politice, dar am văzut şi suporteri ai jurnalistului care-l anunţau că nu este singur şi că sunt gata oricând să-l urmeze în luptă, dacă plănuieşte să ia cu asalt reduta portocalie de la mall, plasată strategic între două magazine cu ţoale de firmă.

Am avut o acută senzaţie că opinia publică a luat-o razna, că lucrurile acestea nu pot duce la nimic bun. De ce s-a ajuns aici? În principal, din cauza frustrărilor sociale generate de scăderea nivelului de trai. Dar şi pentru că atât Dinu Patriciu, cât şi Victor Ciutacu s-au numărat printre cei mulţi care, în campania electorală, au întreţinut spirala violenţei, în aceeaşi măsură în care au făcut-o şi suporterii lui Băsescu.

Mi-am amintit că omul de afaceri a fost cel care a făcut recenzia televizată a filmuleţului "Băsescu şi copilul lovit", un filmuleţ care, difuzat până la saturaţie, a amplificat violenţa la cote inimaginabile. Mă întreb câţi români care cred că "bătaia e ruptă din rai", surescitaţi de isteria politico-mediatică din acele zile, şi-au altoit soţiile sau copii. Probabil prea mulţi.

Mi-am adus aminte că Victor Ciutacu scria, la un moment dat, pe blogul său despre Elena Udrea într-un limbaj specific stadioanelor. E drept că era gratulat de premierul Emil Boc cu epitetul "derbedeul dracului".

Tensiunea din timpul campaniei electorale nu a dispărut nici până astăzi. Din păcate, s-a amplificat pe fondul nemulţumirilor sociale. Victor Ciutacu constată acum că sunt oameni care nu au parcurs toate stadiile evoluţiei, dacă sunt în stare să pedepsească cu pumnul pe cineva pentru opiniile sale. Sunt de acord cu el. Ei au însă circumstanţe atenuante: se uită prea mult la televizor.

Dacă susţii, la ore de maximă audienţă, că cei care au votat cu Băsescu sunt nişte dobitoci nu faci decât să antagonizezi societatea şi să alimentezi spirala violenţei. Poţi spune că avem un preşedinte, un premier şi nişte miniştri incapabili şi pe alt ton, cu efecte maxime. Astăzi, nici nu mai e nevoie să le deschizi ochii românilor despre situaţia din ţară, după ce guvernanţii le-au deschis larg buzunarele.

Înainte de a da glas la televizor frustrărilor din sânul societăţii, dintr-o sinceră convingere că face bine, pentru că vrea să-i facă pe plac patronului sau pentru că urmăreşte să capitalizeze simpatie publică profitând de criză, aidoma politicienilor, un ziarist ar trebui să se gândească că, adoptând un limbaj violent instigă populaţia, iar lucrurile pot scăpa de sub control.