Horia Ghibuţiu: "Înaintea Crăciunului din 1968, se spune că românii au plecat cu colindul prin Europa".
Ajunşi la Praga, au întrebat: „Primiţi cu steaua?“. „V-am primi, dar au mai venit unii, cu steaua roşie, şi n-au mai plecat“, li s-a răspuns.
Sigur că strivirea „primăverii pragheze“ de tancurile ruşilor nu e un prilej de bancuri. Deşi, în mod paradoxal, cehilor le ardea de glumă chiar şi sub ocupaţie străină. Să capturezi un tanc al inamicului şi să-l vopseşti în roz, pentru a-l face de ocară, e o probă de umor cum numai conaţionalii lui Jaroslav Hasek, „părintele“ bravului soldat Svejk, puteau furniza. Şi cum să califici altfel decât tot un incredibil simţ al umorului faptul că „forţele reacţionare“ i-au sfidat pe tanchiştii sovietici prin scurtimea fustei? Remarcând privirile lungi ale kârgâzilor care scoteau capul din turele, tinerele pragheze au adoptat cu entuziasm moda minijupelor! Iar Vaclav Havel povesteşte - vezi „Interogatoriu în depărtare. Convorbiri cu Karel Hvizdala“, volum publicat în 1991 de Editura Tinerama - altă întâmplare care denotă neverosimila capacitate a blajinului popor ceh de a arunca în derizoriu un cotropitor care a ciuruit muzeele şi a umplut zona pietonală pragheză de tehnică militară. Pe 21 august 1968, Havel se afla la Liberec, în nordul Boemiei. Acolo a asistat la o incredibilă fraternizare a unui grup de golănaşi cu autorităţile, împotriva inamicului. Astfel, după invazia sovietică, puştanii, care băgaseră Liberecul în sperieţi cu poznele lor, şi-au oferit serviciile primarului. Acesta, flatat de brusca lor responsabilizare, a acceptat. A doua zi, dispăruseră toate plăcuţele cu numele străzilor, pentru a-i deruta pe ruşi! Mai mult, junii rebeli aveau să se înscrie şi într-un soi de gărzi patriotice, aşa că puteai vedea păzind primăria grupuri formate din miliţieni flancaţi de pletoşi purtând jeans!
Cu voia dumneavoastră, invadarea Cehoslovaciei de către trupele ruseşti are, pentru autorul acestor rânduri, şi o însemnătate aparte: în 1968, ai mei erau printre foarte puţinii români care locuiau la Praga. Întâmplător, pe 21 august erau la Snagov, petrecându-şi concediul în care - comit o indiscreţie - aveam să fiu conceput. Au fost chemaţi de urgenţă în Cehoslovaciei, undea aveau să mai stea până în 1969, la şase săptămâni după ce m-am născut. Au apucat să vadă destule atrocităţi comise de nişte barbari - sărmanii soldaţi sovietici habar n-aveau pe ce lume erau. Adunaţi cu arcanul din te miri ce stepă, ruşii nu înţelegeau că au pus cizma pe Oraşul de Aur al Europei, crezând mai degrabă că marea Uniune Sovietică e din nou ameninţată de nemţi.
Poveştile de familie m-au făcut să mă îndrăgostesc ireversibil de un oraş minunat (mai puţin de metroul său, construit după model sovietic!) şi de un popor cu mult har. Aveam să particip afectiv la orice sălbatică bucurie a cehilor care-i băteau pe ruşi la hochei pe gheaţă, splendidă revanşă cu pucul şi crosa, să mă topesc după neliniştile lui Milan Kundera şi după cârnaţii pe care-i pomeneşte alt scriitor excepţional, Bohumil Hrabal.
După patruzeci de ani de la invazia sovietică în Cehoslovaciei, „Evenimentul zilei“ încearcă să vă explice semnificaţia acestui eveniment. Din acest colţ de pagină, vă propun să bem şi o bere pentru cehi - n-a fost, oare, Havel singurul preşedinte care a vorbit despre importanţa acestei băuturi profund neserioase în societatea cehească?
Recomandările noastre
