Călin Hera: „Cred în judecata celor care au decis abolirea pedepsei capitale şi sunt de partea celor care susţin că a lua viaţa cuiva e o decizie care nu trebuie să le aparţină oamenilor”.
Atunci când ai o problemă cu cineva, îi dai cu un pietroi în cap (sau cu un ciomag) şi, gata, te-ai liniştit o vreme. Iar pe duşmanul tău l-ai liniştit pentru totdeauna. Am rezumat aici o posibilă învăţătură din ghidul de supravie ţu i re neanderthaliană. Ceea ce vreau să spun e că rezolvările de tip ciomag vin de foarte departe, din preistorie, deci de foarte dinăuntru. În această cheie poate fi privită întâmplarea despre care voi vorbi mai jos.
Ştiţi deja despre taximetristul din Braşov acuzat că a ucis două fete (pentru bani), apoi le-a ascuns în magazia unei case închiriate în Bacău. Cazul a fost mediatizat cu entuziasm de toate ziarele şi televiziunile. Aţi aflat, desigur, că tipul a fost găsit mort în celulă, ieri-noapte. Oficial, a fost sugrumat de colegul de celulă, un tip de 21 de ani condamnat la 4 ani de puşcărie pentru falsificare de monedă.
Prima versiune la care am avut acces este aceea că falsificatorul n-ar mai fi suportat confesiunile şoferului şi ar fi decis să facă el dreptate. „Nu merita să mai trăiască”, s-ar fi justificat el. A fost o execuţie, am mai auzit. Am privit fotografia taximetristului: un plăvan. Oare cât de smărăndesc trebuie să fi fost falsificatorul (poza lui n-am văzut-o)? Una peste alta, habar n-am cum s-a întâmplat. Dar un lucru e sigur: a avut loc o crimă.
M-a şocat: reacţia pe care a avut-o mama uneia din fetele ucise de taximetrist: „Toată familia mea, toată suferinţa noastră a fost răsplătită de Dumnezeu. S-a făcut, cât de cât, dreptate. Moarte pentru moarte. Să sufere şi mama lui cum suferim noi!”
Nu pot face exerciţiul de a mă pune în pielea femeii pentru a înţelege mai bine. Pur şi simplu nu pot. Dar mi s-a făcut pielea de găină. Şi mă întreb: Ar fi putut femeia, dacă i-ar fi stat în puteri, să-l omoare ea însăşi pe ucigaşul fetei? Doarme ea mai uşor dacă a fost „răzbunată”? E ceva din capra vecinului aici? Sau ce e? Oare chiar o bucură faptul că, acum, plânge şi altă mamă? Ca să înţelegi durerea trebuie să simţi durerea, mi-a spus cineva, în urmă cu mulţi ani. L-am privit chiorâş, era ca şi cum m-ar fi înjurat.
Şi acum mă zgârie pe urechi această frază, dar altfel. Nu cred că-i necesar ca legile să fie făcute de cineva care a suferit. Ar ieşi un circ dacă pedepsele din Codul Penal ar fi date pentru crimă de cineva căruia i-a fost ucisă o persoană apropiată, cele pentru hoţie de una căreia i s-a furat ceva sau cele pentru insultă sau calomnie de cineva care a fost înjurat ca la uşa cortului. Nu ăsta e filtrul necesar. Cu alte cuvinte, pot încerca să înţeleg ura mamei văduvită de copil, dar, ca om civilizat, nu pot accepta rezolvări bazate pe ură. Îmi cer scuze, dar nu pot fi de acord cu legea ciomagului. Nu acum, în anul 2009, nu acum, după ce am convenit că Gigi Becali a greşit trimiţându- şi gorilele să-i aducă merţanul înapoi.
Şi mă distanţez de toţi aceia care îi transmit felicitări falsificatorului-sugrumator şi spun că ar trebui graţiat „pentru beneficii aduse societăţii”. E doar o glumă proastă. Cred în judecata celor care au decis abolirea pedepsei capitale şi sunt de partea celor care susţin că a lua viaţa cuiva e o decizie care nu trebuie să aparţină oamenilor. CITIŢI ŞI:
Dublu asasin, sugrumat de frică
Comentaţi şi pe
www.calinhera.blogspot.com
Recomandările noastre
