EDITORIALUL EVZ: Fratele francofon e lupul moralist

EDITORIALUL EVZ: Fratele francofon e lupul moralist

Căciuleala României în faţa "lumii bune" a Uniunii Europene, cu unicul scop de a obţine intrarea în Schengen, începe să devină penibilă.

Puzderie de oficiali mioritici fac săptămânal cozi pe la porţile Bruxelles-ului, într-o încercare disperată de a-i convinge pe cei de acolo că merităm să fim parte a acestui spaţiu de liberă circulaţie. În acelaşi timp, la Bucureşti e agitaţie mare ori de câte ori apare vreo reacţie pe această temă, dinspre aliaţii noştri de la Vest.

Aşa s-a întâmplat şi după declaraţia ministrului francez pentru afaceri europene, Laurent Wauquiez, care a dat de înţeles că baza de date Schengen ar intra pe mâinile crimei organizate în momentul în care România ar avea acces la ea. Ceea ce au vrut, de fapt, să spună francezii, prin vocea acestui personaj, a fost un mesaj mult mai simplu: "Români, au revoir Schengen". Şi s-au şi ţinut de cuvânt, reuşind să întărâte împotriva noastră alte state, printre care Austria şi Germania.

Toate motivele prezentate de Franţa, pentru care nu am fi pregătiţi să devenim parte componentă a acestui spaţiu, sunt de fapt baliverne. Nu trebuie să fii specialist în politică externă ca să înţelegi că Franţa nu ne vrea acolo din cu totul alte considerente.De fapt, ar putea fi vorba de problema romilor, sau de interese economice pe care acest stat nu şi le-a putut face pe spatele României sau de cu totul altceva.

Cea mai bună dovadă a acestui lucru a apărut la sfârşitul anului trecut şi s-a concretizat pe 25 ianuarie. În oraşul francez Saint-Nasser s-a parafat o premieră istorică: un stat membru NATO va livra oficial echipament militar strategic către Rusia. Este vorba de celebrul acord privind navele de război Mistral, semnat la cel mai înalt nivel de către reprezentanţii Rusiei şi Franţei. Flota Maritimă Militară rusă va avea în componenţă şi 4 nave de luptă Mistral, fabricate pe şantierele unei importante companii franceze.

În linii mari, de pe urma înţelegerii vor pleca sume cu multe zerouri din spaţiul ex-sovietic direct în ograda cocoşului Galic. Adică, bani frumoşi pe care economia Franţei îi va resimţi din plin. Aşa se explică uşurinţa cu care Sarkozy şi compania au trecut peste chestiunile de morală, etică şi chiar siguranţă naţională. Pentru că, în spatele înţelegerii economice, realitatea este că un stat membru în Alianţa Nord- Atlantică livrează tehnică militară "inamicului", un inamic în care valorile democraţiei, libertatea de exprimare sau drepturile individului nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cele ale Franţei. Care, la rândul ei, s-a aratat deranjată fix de probleme "principiale", atunci când a venit vorba de aderarea României la Schengen.

Aşa că opoziţia franceză legată de noi ascunde cu totul altceva. Aici probabil ar trebui să lucreze lobby-ştii României, ca să stabilească ce i-a deranjat pe francezi şi cum s-ar putea drege busuiocul. Problema este că astfel de discuţii nu se fac oficial, prin declaraţii de presă, luări de cuvânt în plenul Parlamentului European ori negocieri publice. În cele din urmă, poate că ar trebui să ne gândim mai intens cam cât de mare este nevoia României de a fi parte a spaţiului Schengen, în comparaţie cu compromisul pe care va trebui să-l facă pentru a reintra în graţiile Franţei.

La urma urmei, beneficiile Schengen sunt ridicarea controalelor între frontierele comune cu vecinii europeni şi libera circulaţie a cetăţenilor români. O parte din aceste "favoruri" le-am primit oricum şi după intrarea în UE, românii putând în prezent circula fără vize în toată Europa de Vest. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în relaţia cu Statele Unite, acolo unde românii trebuie în continuare să cerşească mult râvnita viză care să le permită accesul în ţara tuturor posibilităţilor. Iar faţă de SUA, am avut de ani buni o politică de yesman, probabil mult exagerată în raport cu favorurile întoarse de acestea.

Ne puteți urmări și pe Google News