Ioana Lupea: "Pana si Tudor Chiuariu are uneori dreptate: se abuzeaza de practica interceptarilor".

Cele mai multe ascultari de telefoane din ultimii doi ani, de ordinul miilor, sunt ale Parchetului, sustin surse oficiale. Pe locul doi s-ar afla, nu SRI sau SIE cum ne imaginam, ci directii  din MI. Daca le mai punem la socoteala si pe cele „private” ale unor firme sau persoane particulare, atunci suspiciunea ca suntem urmariti e intemeiata.

Reglementarile privind interceptarile sunt ambigue si indulgente, si nu exista organisme care sa le ia la bani marunti. Supravegherea telefoanelor este un instrument la indemana politistilor, procurorilor si agentilor secreti care nu trebuie sa-si mai bata capul cu anchetele si nici nu dau socoteala pentru ascultarile facute degeaba.

Un timpan bun si un martor sunt suficiente. Opiniei publice nu-i este cunoscut nici macar numarul total al interceptarilor. In timp ce francezii pot consulta anual pe internet cate au fost realizate pe motive de securitate, cum si de ce.

Se poate riposta ca argumentul drepturilor omului e un moft stangist. Sau o gaselnita a coruptilor pentru a se apara de justitia care, in sfarsit, isi face treaba. Respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv ale coruptilor, oricat ne-ar parea de ciudat, face diferenta intre un stat democratic si unul abuziv.

Organismele internationale (ONU, CEDO, Consiliul Europei) recomanda ca interceptarea, o intruziune in viata privata, sa se faca in cazuri exceptionale, pe baza unor indicii temeinice, dovedindu-i absoluta necesitate.

Statele europene impun conditii stricte. Permit supravegherea doar pentru infractiuni pedepsite cu un anumit numar de ani, exclusiv pentru terorism si criminalitate organizata (Franta). Altele nu le accepta ca probe (Marea Britanie), iar Italia anti-Mafia interzice ascultarea preotilor, avocatilor si medicilor ale caror profesii presupun confidentialitate.

In Romania este de ajuns un mandat. Acesta poate fi acordat doar de procuror pentru amenintari la siguranta nationala, chiar daca interceptarile sunt folosite in dosare de coruptie. Iar autorizatia judecato-rului pentru infractiunile de coruptie si crima organizata se obtine, de multe ori, doar pe baza unui formular cu trei rubrici: nume, incadrare si numar de telefon. Interceptarile judiciare nefolosite - mai mult de jumatate din cele pentru care s-au solicitat mandate - se pastreaza pana la prescrierea faptei de care cetateanul nici n-a fost acuzat. In statele UE, acestea sunt distruse daca nu dupa 10 zile (Franta), in maximum patru ani (Italia).

Aproape toate marile dosare de coruptie au ca probe principale conversatii telefonice. Desi CEDO ne sfatuieste sa le folosim doar ca suport pentru alte probe.

Poate ca nu e cazul sa comparam Romania cu Franta. Dar si in raport cu Italia, care lupta cu Mafia si detine recordul european in mandate de interceptare (76 la 100.000 de locuitori), avem o legislatie ingaduitoare ce indeamna la abuz.

Solutia pentru responsabilizarea autoritatilor care practica interceptarile este infiintarea unei autoritati, publice si trasparente, de verificare. Si crearea unui cadru legislativ unitar si coerent care sa gaseasca justa masura intre protejarea legii si a sigurantei nationale si drepturile omului.