Hai să nu ne chinuim până pe 19 iunie 2011 cu plebiscitul bucureştean! A fost o temă dezbătută exact până când Traian Băsescu, dictatorul agendei publice, a ieşit din nou în faţă, coborându-l la gradul de caporal pe Vasile Blaga şi acuzându-l de propagandă securistică pe "rostitorul" Victor Ponta.
Oricum, de referendumul Capitalei s-a ales praful înainte să se rătăcească nişte cetăţeni de bună-credinţă prin cabinele de vot şi prin buletinele bizarului chestionar. În plus, la cele şapte întrebări au răspuns deja în media, tobă de competenţă, toţi nechemaţii deghizaţi în analişti administrativi, deci aproape că nu mai contează ce au de zis chiar cei chemaţi să participe.
O primă responsabilitate în compromiterea acestei forme de consultare directă a locuitorilor Bucureştiului o are întreaga clasă politică. Nu trebuie să ne însuşim "un atac provenit din televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu" - ca să-l parafrazăm pe Băsescu în duelul său cu Blaga - pentru a ajunge la concluzia că întrebările referendumului sunt de tot râsul. Sunt ilogice, fac apel la cunoştinţe administrative de care omul de rând n-are habar şi nu-i pasă, unele se contrazic, altele ar putea furniza surprize de proporţii (dacă ne deranjează mizeria, de ce o mai facem?! Aiurea, ne mulţumeşte!). Întrebările au o singură logică, cea a disputei electorale. Useliştii, alături de "independentul" Oprescu, şi-au unit forţele pentru a organiza un referendum, iar pedeliştii, înhăitaţi cu oamenii lui Vadim şi cu cei ai lui Gigi ca să treacă puntea, au răspuns prompt: vreţi referendum? Vă dăm noi unul, dar nu când poftiţi voi, ci când stabilim noi, şi nu pe tema voastră, ci pe ale noastre.
Să presupunem, totuşi, că, în pofida impopularităţii acestei consultări populare, majoritatea de la putere va ţine cont de ce vor înţelege bucureştenii din plebiscit. Va fi elaborată o lege a Capitalei de vor sta ceasurile aurite ale lui Oprescu şi vor măcăi raţele sălbatice aduse pentru a înnobila fauna maidaneză a acestor meleaguri. Din păcate însă, nici mama legii nu poate fi aplicată aici, pentru că Bucureştiul nu e un oraş. E ceva abstract, murdar, poluat, aglomerat de la primul strop de ploaie şi, mai presus de toate, neguvernabil. Cetatea noastră de scaun e ca Libia. Până una-alta, avem şase sectoare însemnând tot atâtea triburi cu steaguri, la care se adaugă cel al Primăriei Generale şi cel al guvernului. Acestei pestriţe adunări i se alătură cohortele de clienţi politici aferenţi, abonaţii la proiecte câştigătoare de mobilier stradal, cei ce deţin apanajul salubrizării, viceregii asfaltului, vistierii de partid care-ţi saltă maşina etc. Vor dispărea toate acestea ca prin farmec? Şi împreună cu aceste datini împământenite în regiunea miticului Bucur şi a altor Mitici, se vor opri şi statuile din leapşa? Dar câinii comunitari din muşcat? Ori căprioarele din visat la groapa de pe Bulevardul Unirii, pe care nu e în stare să o astupe nimeni de peste două decenii? Va lua o pauză parcul de buldozere ale lui Ceauşescu, puse din nou la treabă de Oprescu?
Până la ipotetica dată în care toate acestea vor deveni amintire, iar sectoarele nu se vor mai chema reciproc la o întrecere capitalistă pe bani publici, ar trebui să ne gândim la răspunsurile pe care le dăm, ca bucureşteni, la referendumurile din fiecare zi. De cum ieşim din casă şi până când ne întoarcem, oferim municipalităţii răspunsuri pe care nicio administraţie n-ar vrea să le audă. Pentru că, dacă aleşii noştri încurcă lucrurile, noi, cetăţenii, le facem de-a dreptul insuportabile. Înainte de a ne gândi la ce fac edilii pentru noi, s-ar cuveni să ne punem măcar vreo şapte întrebări legate de ceea ce facem noi pentru Bu cureşti. Deocamdată, sărim şotronul pe aleile blocurilor ca să nu călcăm pe urmele lăsate de animalele de companie. Iar când nu ducem lupte de gherilă pentru un loc de parcare, transformăm orice grădiniţă într-un maidan, probabil, în semn de protest faţă de faptul că firmele sunt proprietarele gunoiului pe care-l colectează, iar noi vrem să se bucure toată lumea de el.
Ce vreau să zic e că administrarea Bucureştiului n-o să se îmbună tăţească înainte să ne civilizăm noi înşine. Trista realitate e că dezbaterile politice au dus plebiscitul bucureştean în derizoriu, dar capac îi punem tot noi. Iar acum, să revenim la temele majore: ce mai zicea Băsescu de Blaga?
Recomandările noastre
