Un băiețel îmbrăcat în tricou roșu, zăcând pe plajă, este o tragedie. Peste 200.000 de morți în Siria, 4 milioane de refugiați și 7,6 milioane de persoane forțate să-și părăsească locuințele sunt statistică. Și una și celelalte sunt imaginea unui eșec de proporții gigantice.

Așa își începe Michael Gerson de la Washington Post editorialul său devastator la adresa politicii președintelui american, intitulat chiar așa: „Îngrozitoarele rezultate ale eșecului lui Obama în Siria”.

De patru ani, administrația Obama s-a angajat în ceea ce Frederic Hof, fost consilier special pentru tranziția în Siria, numește o „pantomimă a indignării”.

Patru ani de proteste verbale puternice, de întâlniri urgente și de apeluri la negocieri - un substitut dezgustător pentru acțiunile utile.

Oameni vorbind și vorbind, pentru a-și îneca vocea conștiinței. Și acuzând. În 2013, președintele Obama acuza Consiliul de Securitate pentru că „nu a demonstrat nici un fel de dispoziție pentru acțiune”. O proiecție globală pentru propria sa problemă psihologică.

De fiecare dată, este vorba de realismul plictisitor al lui Obama.

„Nu este treaba președintelui Statelor Unite să rezolve toate problemele din Orientul Mijlociu.”

„Trebuie să fim modești în credința noastră că putem remedia tot ce este rău.”

Însă aici nu este vorba de orice problemă sau de orice rău. Mai degrabă, de un set de circumstanțe fără precedent: cel mai mare eșec umanitar al erei Obama este și cel mai mare eșec strategic al acesteia.

La un anumit moment, a fi „modest” devine sinonim cu a te obșnui cu atrocitățile. Elicopterele președintelui Bashar Al-Assad continuă să arunce „butoaie explozive”, pline cu șrapnel și clorin.

În recentele atacuri ale ISIS asupra localității Mareea, jihadiștii au folosit gaz muștar, care arde pielea, și, în câteva zile, au lansat peste 50 de atacuri sinucigașe cu bombă.

Am fost martori la asedii în care s-a murit de foame, la răpiri, la decapitări, și la moartea a peste 10.000 de copii.

Cancelarul german Angela Merkel a schimbat regulile de azil ale țării sale pentru a-i primi pe toți refugiații sirieni. Aceștia au început să o numească „Mama Merkel”. Mă întreb cum îl numesc pe Obama, scrie ziaristul de la Washington Post.

În anumite momente din ultimii patru ani, chiar și niște acțiuni relativ mici ar fi putut reduce bilanțul victimelor din Siria. Cât de greu ar fi fost să distrugă elicopterele care aruncau butoaie explozive?

Aici nu este vorba de o oarecare problemă umanitară, îndepărtată de centrul intereselor americane. Nu, criza din inima Orientului Mijlociu a produs un vid de putere care a atras și a adus la putere unii dintre cei mai siniștri oameni din regiune.

Inacțiunea a fost o alegere conștientă și hotărâtă din partea lui Obama și a administrației sale. Secretarul de stat Hillary Clinton, secretarul Apărării, Leon Panetta și directorul CIA David Petraeus au optat pentru înarmarea taberelor prietene. Prietenii sunniți și aliații din regiune au cerut, apoi au implorat pentru un arbitraj american. Toate au fost respinse sau ignorate.

Siria a devenit mormântul credibilității Statelor Unite.

Care este motivul uriașei toleranțe la umilirea și atrocitățile în masă din Siria? Regimul sirian este apropiat de regimul iranian, sprijinit de Statele Unite cu miliarde de dolari anual. Iar Obama a avut grijă ca nimic să nu tulbure negocierile pentru acordul nuclear cu Iranul.

Astfel că uriașa concesie americană față de Siria ca zonă de influență iraniană este încă unul dintre costurile tratatului nuclear cu Teheranul.

Nu contează că acum Iranul va avea active în valoare de zeci de miliarde de dolari dezghețate pentru a putea întări puterea militară a lui Assad.

Nu contează că atrocitățile lui Assad au devenit unul dintre factorii de recrutare pentru ISIS și altți rebeli radicali.

Toate astea vor duce foarte probabil la extinderea unui război pe care nimeni nu-l poate câștiga, care a creat amenințări regionale și globale. Și a aruncat un trupșor cu tricou roșu pe un țărm îndepărtat.